Aflată în concediu de maternitate, fosta prezentatoare a emisiunii “Mireasă pentru fiul meu” se ocupă îndeaproape de copii, ea și soțul împărțindu-și sarcinile și completându-se reciproc. Cu toate că multe vedete apelează la o dădacă pentru a-și elibera programul, proaspăta mămică nici nu vrea să audă de așa ceva. “Mirela susține că nu s-ar familiariza cu bona, iar în privința bunicilor nu ar putea să ajungă deocamdată la un acord, pentru că fiecare are alte sfaturi și alte idei, iar ea și soțul se descurcă foarte bine cu micuții. În plus, bebe Vladimir este cuminte, îl alăptează de două ori pe noapte și poate și ea să se odihnească”, a povestit, pentru Libertatea, o prietenă de-a Mirelei Vaida.

Pentru Mirela Vaida, viața asta nu e o corvoadă

mirela-boureanu-vaida

Cum viața cu 2 copii pentru ea nu e deloc o corvoadă, ci o provocare interesantă, vedeta Antenei 1 și-a propus să nu se oprească la doi urmași. “Deja are rețeta de creștere a copiilor și nu o mai sperie nimic. Crede că îl va pune pe Vladimir Alexandru pe picioare și se apucă și de al treilea copil. Nu o dată a spus că și-ar dori foarte mult să aibă trei copii”, ne-a povestit aceeași  sursă din anturajul vedetei TV.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI