După mai multe luni de chin, Denisa Tănase a decis să nu mai amâne problema medicală de la nivelul sânilor și a cerut părerea unui specialist. Încă de la primul control medicul i-a recomandat să intre direct în operație, căci lucrurile stau destul de grav. „Operația a fost necesară deoarece, după un consult, am constatat că pacienta are o contractură capsulară la sânul stâng, cu o deplasare a implantului cu asimetrie. Aceasta acuza dureri persistente care pot apărea normal la astfel de cazuri. Operația a presupus schimbarea implanturilor cu probleme cu unele noi recent apărute în lume, un concept diferit de silicon cu proprietăți aparte, cu aspect mai natural la atingere, iar posibilitatea de contracție capsulară e aproape inexistentă, sub 1%. Operația a durat câteva ore, iar pacienta poate să-și reia activitățile zilnice după câteva zile și poate conduce mașina la o săptămână”, a declarat medicul Călin Doboș, cel care a făcut operația.
Denisa Tănase și-a schimbat silicoanele din necesitate
Proaspăt ieșită din operație, Denisa a declarat că se simte foarte bine și că se bucură enorm că a reușit să facă această intervenție, extrem de importantă pentru sănătatea ei.
„Este o operație pe care o tot amân de vreo doi ani pentru că la început problemele au fost doar de ordin estetic, însă în ultimul timp au început să apară dureri și disconfort, iar ce mă deranja cel mai mult era faptul că nu mai puteam face sport, pentru că riscurile erau deja mari. În urma discuției cu domnul doctor, am înțeles că nu este indicat să mai amân această intervenție. Implantul s-a deplasat, a distrus mușchiul și a trebuit reconstruit totul. Nu a fost deloc o operație ușoară și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt bine și am reușit să depășesc această problemă. Operația a durat patru ore, timp în care domnul doctor a reușit să rezolve toate problemele menționate mai sus”, a declarat și Denisa Tănase.