Libertatea continuă seria de dezvăluiri menite să explice problemele tehnice și financiare de la Compania Naţională de Transporturi Aeriene TAROM SA. Ministerul Transporturilor cunoaște situația, dar ține totul sub cheie. Demersul nostru este în slujba interesului public.

  • De la Direcția Tehnică au plecat 173 de salariați, între ianuarie 2014 și decembrie 2015
  • În locul lor au fost angajați doar 52 de specialiști
  • 52.482 de ore suplimentare, adică 5,9 ani, s-au pontat la Direcția Tehnică, până la finalul lui 2015
  • Prezența fizică la locul de muncă este în medie de 60%
  • Sunt tehnicieni care figurează “pontați” la Otopeni, deși sunt în străinătate
  • “Angajați ai Direcției Tehnice TAROM merg să lucreze în străinătate la firme similare”, concluzionează un audit guvernamental
  • Raport MT 48730/2015: “56 de salariați au fost în incapacitate temoporară de muncă 1.506 zile”
  • O zi de “medical” este plătită, pe lângă salariu, cu 40 USD în cazul în care tehnicianul deține licență și autorizație
  • În 2015, “problemele tehnice” au cauzat TAROM întârzieri de 138 de zile
  • Din cauza întârzierilor, TAROM a plătit pasagerilor despăgubiri de un milion de euro

Irlanda, 1986. Pe aeroportul din Dublin, o delegație româno-irlandeză așteaptă, protocolar, să asiste la o premieră internațională pentru industria aviatică. O aeronavă de pasageri cu reacție, construită în Blocul Comunist, dar neinscripționată în rusă, urmează să aducă pasageri pentru prima dată de la București. Noua cursă TAROM, operată cu o aeronavă de tip ROMBAC 11-1, se alătură zecilor de destinații către Occident cu plecare din Otopeni, de dincolo de Cortina de Fier.

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina
Recomandări
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Cu un an înainte, în 1985, tot la Dublin, trei oameni de afaceri înregistrează la Registrul Comerțului irlandez o mică firmă de transportori aeriene civile: Liam Lonergan, Christopher Ryan și Tony Ryan. Ultimii doi stabilesc și numele afacerii: Ryanair. Pornesc cu 15 avioane mici, de doar 21 de locuri, iar un an mai târziu, datorită unor legi concurențiale, pătrund pe piața britanică. Cifra de afaceri crește, la fel ca numărul de relații comerciale.

Comuniștii cumpără Boeing și fabrică aeronave românești

În contra-partidă, România, ca stat al “Tratatului de la Varșovia”, prin compania TAROM, duce o politică agresivă în privința transporturilor aeriene. După achiziționarea licenței de fabricare la București a aeronavelor britanice BAC 1-11 și ieșirea din circuitul de producție la ROMAERO Băneasa a primelor ROMBAC cu capacitate de 119 pasageri, TAROM își extinde destinațiile și semnează contracte de leasing și mentenanță cu parteneri externi.

ROMBAC 1-11 a fost produs începând cu 1982 la Romaero Băneasa.

Capacitate: 119 pasageri

Viteză maximă: 870 km/h

Autonomie: 2.744 km

Altitudine maximă: 11.000 m

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Compania de stat comunistă intră astfel pe o piață de miliarde de dolari și trimite în țară, prin intermediul firmelor Securității, valută forte. Spre deosebire de concurența celorlalte companii de stat de transport aerian din regiune, conducerea de la București acceptă orice fel de parteneriate comerciale. Inclusiv cu mici companii precum Ryanair din Irlanda.

În 1986, irlandezii închiriază aeronave ROMBAC 1-11 de la operatul de stat TAROM. Dar nu doar aparatele de zbor, pentru că parteneriatul comercial înseamnă servicii complete. Pe lângă piloți și stewardese, Bucureștiul pune la dispoziție, contra cost, și tehnicieni licențiați să repare atât avioane de producție sovietică, de tip Tupolev sau Iliușin, cât și aeronave americane de tip Boening 737.

“Parteneriatul tehnic româno-irlandez: 29 de ani de împliniri în câmpul muncii!”

Otopeni, 2015. Pe 7 ianuarie, de pe Aeroportul “Henri Coandă” decolează una dintre cele două curse săptămânale TAROM RO 397 către Dublin. Este printre ultimele operate de compania românească pe această rută. O lună mai târziu, în februarie 2015, zborurile regulate sunt suspendate. La momentul respectiv, Ryanair – cel mai mare transportator low-cost din Europa – împlinea doi ani de când opera curse Otopeni-Dublin și retur, la prețuri cu până la 90 de euro mai mici decât cele oferite de TAROM.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Pe lângă pasagerii obișnuiți, la bordul aeronavei către Irlanda se află șase angajați ai companiei de stat. Doi dintre aceștia sunt angajați ai Direcției Tehnice, tehnicieni specialiști Boeing, licențiați prin certificări internaționale să poată diagnostica și să repare acest tip de aeronave în cadrul oricărei baze tehnice de aviație civilă din lume.

Rezervarea este făcută de Ștefan V., angajat al departamentului “Laborator NDE”, o structură din cadrul Direcției Tehnic care trebuie să se ocupe de verificarea parametrilor tehnici ai pieselor de schimb.

Specialistul obține bilete pentru călătoria către Dublin în baza unor reduceri de preț de care beneficiază angajații operatorului din Otopeni. Cu așa-numitele bilete “ZED”(n.r.- Zonal Employee Discount), pe anumite rute și în anumite condiții, personalul TAROM, dar și rudele de gradul I pot să plătească doar 10 la sută din prețul întreg al unui bilet.

În detaliile rezervării locurilor către Dublin apare însă o mențiune cu legătură în istoricul relaților româno-irlandeze, din domeniul aviatic. Sunt datele de contact ale lui John Rafter, fost vicepreședinte al diviziei de întreținere aeronave a subsidiarei din Irlanda a SR Tehnics, o companie elvețiană care este în topul mondial al furnizorilor de servicii tehnice pentru transportatori aerieni.

În prezent, John Rafter conduce o afacere care se ocupă de recrutarea și plasarea forței de muncă în domeniul aviatic, iar principalul client este SR Tehnics. Potrivit site-ului, Irish Aviation Solution poate pune la dispoziție echipe de specialiști configurate special pentru necesitățile impuse de clienți.

“Irish Aviation Solution furnizează profesioniști calificați pentru a satisface nevoile clienților de aviație în întreaga lume. Putem pune la dispoziție anumiți specialiști, dar oferta noastră unică include echipe selectate manual pentru a se potrivi cu cerințele clienților noștri.” Sursa: irishaviationsolutions.ie

Libertatea a transmis o serie de întrebări reprezentantului Irish Aviation Solution cu privire la tehnicienii români, însă, până la ora difuzării acestui material, John Rafter nu a transmis vreun răspuns.

 Tehnicienii TAROM își “iau zborul” în timpul programului

În februarie 2016, după o serie de incidente tehnice în care au fost implicate aeronave TAROM, o echipă a Ministerului Trasporturilor descinde inopinat la Baza Tehnică din Otopeni. După verificarea rapoartelor și a modului de administrare a gestiunii, auditorii constată că există sume foarte mari de bani blocate în piese nefolosite și că este ceva comun ca unele componente să fie comandate în regim de urgență, la supra-preț.

Corpul de control analizează în detaliu și condicile de prezență de la Direcția Tehnică. Inspectorii verifică în paralel inclusiv situația biletelor cu regim special din baza de date TAROM. După ce pun cap la cap toate informațiile, echipa ministerului ajunge la concluzia că o parte dintre cei care au plecat către Dublin au fost pontați ca fiind prezenți la serviciu la Centrul Tehnic din Otopeni. Mai mult, situația nu reprezintă o excepție.

Captura raport control Ministerul Transporturilor la Directia Tehnica Tarom

Captura raport control Ministerul Transporturilor la Direcția Tehnică TAROM

Pe 7 ianuarie 2015, în ziua zborului către Irlanda, semnătura lui Ștefan V. apare în condica de prezență, la fel ca-n cazul zilelor următoare deși, potrivit bazei de date cu bilete emise în regim special, el revine la Otopeni abia pe 1 februarie, cu o cursă din Amsterdam.  Cât îi privește pe cei doi tehnicieni Boeing, unul dintre aceștia se află în concediu, iar celălalt apare pontat între 6 și 11 ianuarie. Inclusiv cu ture de noapte, care au un regim de plată special.

Controlul mai scoate la iveală că angajatul departamentului “Laborator NDE” a mai călătorit de 15 ori după deplasarea la Dublin, cu diferite curse ale TAROM, deși în multe cazuri figura ca prezent la serviciu. Mai mult, în tot acest timp, Ștefan V. acumulează în condici aproape 20 de zile de recuperat.

Concluzii în urma verificării pontajelor

 “Aspectele prezentate în legătură cu deplasările d-lui Ștefan V., referință la Irish Aviation Solutions (IAS) prezentă în rezervările acestuia și faptul că au fost identificate unele cazuri în care angajați ai Direcției Tehnice l-au însoțit pe dl. V. în deplasările sale, conduc la suspiciunea că dl. V. este persoana de legătură/intermediere dintre IAS și respectivii angajați.”

Sursa:  raport MT 3154/2016”

Raport Control Ministerul Transporturilor la Directia Tehnică TAROM

Raport Control Ministerul Transporturilor la Direcția Tehnică TAROM

Numele și semnătura lui Ștefan V. nu apar doar în condicile de prezentă și în fișele de pontaj, ci și pe Contractul Colectiv de Muncă de la TAROM, valabil până la 1 octombrie 2017, în posesia căruia au intrat reporterii Libertatea. Angajatul Direcției Tehnice face parte din comisia reprezentanților salariaților Federației Naționale a Sindicatelor Portuare.

Organismul, pe lângă alte colective de salariați de la firme de stat care activează în transporturi, reunește șase din cele nouă sindicate active de la TAROM. Printre acestea se numără și “SETA” – Sindicatul Exploatare Tehnică.

Reporterii Libertatea au înaintat o cerere scrisă biroului de presă al TAROM cu privire la angajatul laboratorului de analize a pieselor de schimb, dacă mai este sau nu angajat al companiei. Echipa de comunicare a TAROM a transmis: „Privitor la solicitarea dvs., Compania TAROM precizează faptul că domnul Ştefan V. figurează ca salariat în cadrul Direcţiei Tehnice„.

O lună de concediu medical, per salariat

Controlul auditorilor ministerului a scos la iveală și un număr anormal de concedii medicale depuse de o parte dintre angajații Compartimentului Întreţinere de Linie şi Compartimentului Întreținere Bază.

Doar într-un an, 56 de salariați au depus la Direcția de resurse umane 146 de certificate de concediu medical. “Din totalizarea zilelor de concediu medical aferente anului 2015 rezultă că cei 56 salariaţi au fost în incapacitate temporară de muncă un număr de 1.506 zile calendaristice, din care 1.075 au fost zile lucrătoare, rezultând în medie aproximativ 27 zile lucrătoare de concediu medical /salariat”, se arată în concluziile specialiștilor guvernamentali.

Potrivit fostului Contract Colectiv de Muncă, suma asigurată pentru pierderea temporară a capacității de muncă, pe lângă salariul aferent,  poate să ajungă până la 40 de dolari de persoană pe zi, în cazul în care tehnicianul deține licență și autorizație.

Toate acestea vin în contextul în care “problemele tehnice” au cauzat companiei de stat întârzieri de 138 de zile într-un singur an, iar TAROM a trebuit astfel să plătească despăgubiri de peste un milion de dolari pasagerilor.

Tot în 2015, un raport de audit tehnic realizat de Aviation Contractors Europe BV concluziona că “numărul total de 101 angajați în 4 ture la Întreținere Linie ar trebui să fie în pricipiu de ajuns pentru a întreține o flotă de 23 de avioane. Însă având în vedere numărul întârzierilor și reținerilor la sol, trebuie acordată o atenție sporită rolului compartimentului Întreținere Linie și a nivelului expertizei și experienței în cadrul turelor.”

De altfel, din analiza condicilor Direcției Tehnice a reieșit că prezența specialiștilor la locul de muncă este în medie de 60%. Cu alte cuvinte, la 10 tehnicieni prezenți “pe hârtie”, patru lipsesc, dar sunt plătiți pentru munca “depusă”. Asta în cazul în care nu acumulează ore suplimentare sau ore “de noapte”. La toate acestea se adaugă și că pe nicio tură nu se află tot personalul alocat la serviciu.

În episodul următor, care va fi publicat duminică, Libertatea continuă seria dezvăluirilor: ce sporuri și compensații au angajații TAROM prin Contractul Colectiv de Muncă și de ce privilegii se bucură cei din conducerea companiei.


CITEȘTE ȘI: “Dosarul” TAROM, episodul 1: Cursa de Roma, în pericol din cauza unui cauciuc uzat ”cosmetizat” cu vaselină

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Știrileprotv.ro
Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI