Jucătoarea noastră, locul 36 WTA, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Kirsten Flipkens, primul din cadrul întâlnirii de Fed Cup care opune echipele României și Belgiei, va fi unul captivant, deoarece adversara are un stil de joc apropiat de al ei.
„Am jucat în turnee cu Flipkens, scorul între noi este egal. Am și câștigat, am și pierdut, însă ultimele două meciuri le-am câștigat, la Luxemburg și la Hobart. Are un stil ca al meu, va fi un meci interesant și captivant. Nu m-am uitat la meciurile lor pe video, dar am jucat cu ele, știu la ce să mă aștept. Știu că Wickmayer pune presiune pe tine tot timpul, servește bine, în forță. Iar Flipkens joacă dificil, slice cu reverul, are scurte, deci trebuie să fim foarte atente. Dar eu zic că o să fie bine”, a spus jucătoarea română, potrivit Agerpres.
Monica Niculescu este optimistă: ”Îmi place să joc în sală”
Niculescu a afirmat că îi place suprafața de joc pregătită de organizatori la Sala Polivalentă din Capitală. „Mie îmi place să joc în sală, am și un turneu câștigat în sală, cel de la Luxemburg. Și era exact aceeași suprafață, cu lemn dedesubt. Acum să vedem mâine dacă o să îmi mai placă”, a adăugat Monica Niculescu.
Monica Niculescu va juca primul meci sâmbătă, de la ora 13,00, contra belgiencei Kirsten Flipkens, la Sala Polivalentă din Capitală, iar în al doilea Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Yanina Wickmayer, conform tragerii la sorți care a avut loc, vineri, la Hotelul Intercontinental.
3-3 la meciurile directe
Niculescu (36 WTA) și Flipkens (74 WTA) sunt la egalitate în privința meciurilor directe, 3-3, românca impunându-se luna trecută în cea mai recentă confruntare, la Hobart, cu 6-3, 6-2, în optimi, după care a jucat finala, fiind învinsă cu 6-3, 6-1 de Elise Mertens.
Duminică, în al treilea meci de simplu, de la ora 13,00, Niculescu o va înfrunta pe Wickmayer, iar apoi Cîrstea o va întâlni pe Flipkens, în timp ce meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Patricia Țig și Elise Mertens/Maryna Zanevska.
Irina Begu, probleme stomacale
Surprinde absența primei rachete a echipei României, Irina Begu, de la simplu, jucătoarea aflată pe locul 29 în lume acuzând săptămâna aceasta dureri stomacale. Cea mai bună jucătoare română a momentului, Simona Halep, numărul patru mondial, a declarat forfait pentru meciul de Fed Cup cu Belgia din cauza unei accidentări la genunchi.
România și Belgia s-au înfruntat de trei ori până acum în Cupa Federației, Belgia învingând de fiecare dată: în 1975 a fost 2-0, la Aix-en-Provence (Franța), în sferturile Grupei Mondiale, iar în 1995, Belgia s-a impus cu 2-1 și apoi cu 3-0, în decurs de trei zile, la Murcia, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa a competiției.
Echipa de Fed Cup a României întâlnește Belgia, în 11 și 12 februarie, la Sala Polivalentă din București, în primul tur al Grupei Mondiale II.