Televiziunea de stat a transmis imagini cu Fidel Castro stând la un birou și discutând cu elevi și profesori de la această școală, numită după soția președintelui în exercițiu Raul Castro, Vilma Espin, care a murit în 2007 la vârsta de 77 de ani.
„Sunt sigur că Vilma ar fi fost fericită într-o zi ca cea de azi. Ar vedea de ce și-a sacrificat viața. Toți cei care au pierit luptând pentru Revoluție au lăsat în urma lor energii pozitive „, a spus liderul Revoluției cubaneze din 1959.
Fostul lider cubanez era îmbrăcat sport. Ultima lui apariție pblică a avut loc, în iulie, anul trecut, când s-a întâlnit cu un grup de muncitori.
Fidel Castro, care în august ar urma împlinească 90 de ani, a predat președinția Cubei în 2008 fratelui său mai tânăr Raul Castro, din cauza unei boli. El se întâlnește deseori cu demnitari străini la locuința sa și scrie ocazional comentarii de ziar, însă este foarte rar văzut în public.
Foto:EPA
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință