UPDATE 20.10: Primarul Gabriela Firea neagă informația apărută în presă, cum că ar fi tăiat bani de la sănătate și i-ar fi dat pentru Catedrala Mânturirii Neamului. „Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află proiecte de rectificare bugetară, apar în spaţiul public informaţii false referitoare la alocările bugetare ale Primăriei Municipiului Bucureşti. Primăria Municipiului Bucureşti nu taie niciun leu din bugetul record de 111 milioane de euro alocat anul acesta pentru domeniul sănătăţii, în favoarea altor domenii de investiţii!”, precizează Firea, potrivit unui comunicat remis duminică de PMB.

În realitate, atât ASSMB, cât şi AMPT îşi redistribuie sumele alocate în cadrul bugetelor proprii, adică le transferă către alte capitole bugetare. Astfel, sumele care nu pot fi cheltuite până la sfârşitul acestui an vor fi utilizate pentru alte investiţi urgente, explică edilul-şef. Conform comunicatului PMB, după aprobarea proiectului de rectificare bugetară, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va redistribui din cadrul bugetului propriu suma de 15 milioane de lei, întrucât aceasta era destinată anumitor investiţii care nu mai pot fi finalizate până la sfârşitul anului 2018. „Prin urmare, potrivit rectificării bugetare, va fi alocată suma de 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi suma de 5 milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor la alte lăcaşuri de cult”, se arată în comunicat.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Reprezentanţii PMB menţionează că sprijinul financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România se acordă în conformitate cu prevederile HG nr 1470/ 2002 – privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG 82/ 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult şi se acordă prin hotărâre de CGMB.

„În ceea ce priveşte Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, nu a fost tăiat bugetul alocat de Primăria Capitalei pentru spitale, ci au fost rectificate sumele provenind din finanţarea acordată prin Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, întrucât anumite achiziţii de materiale consumabile nu s-au realizat, având în vedere faptul că spitalele administrate de PMB deţin stocuri suficiente pentru astfel de produse, astfel încât suplimentarea acestora nu a mai fost necesară. Astfel, aceste sume nu se pierd, ci se reportează pentru anul viitor, potrivit legii. De asemenea, pentru anumite investiţii ce se vor finaliza anul următor, sumele alocate au fost redistribuite, astfel încât acestea să nu se piardă”, se mai precizează în comunicatul PMB.


Catedrala Mântuirii Neamului ar putea beneficia de un sprijin de 10 milioane de lei, conform proiectului de rectificare bugetară aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 22 noiembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

Cele 10 milioane fac parte dintr-un total de 15,3 milioane de lei, destinate susţinerii lucrărilor pentru diferite lăcaşuri de cult din Capitală, potrivit Agerpres.

Tăieri din bugetul Ordine publică şi siguranţă naţională. Primăria Capitalei renunţă la achiziţia a 15 costume de pompieri, şi suplimentează bugetul pentru CUltură, recreere şi religie

Conform proiectului de rectificare bugetară, de la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională urmează să se taie 8,8 milioane lei, dintre care 2,1 milioane de la Poliţie locală şi 6,6 milioane de la Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor (se elimină achiziţionarea achiziţionarea a 15 costume de protecţie pompier tip Nomex şi a 16 echipamente individuale alpinişti-salvatori).

Capitolul Cultură, recreere şi religie se suplimentează cu 33 de milioane de lei şi, totodată, creşte cu 45 de milioane de lei (de la 26,7 milioane lei) bugetul prevăzut pentru achiziţii de imobile monumente istorice, urmare a exercitării dreptului de preemţiune al municipiului Bucureşti.

Pentru capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică este prevăzută o creştere de 22,4 milioane lei, dar pentru Protecţia mediului se are în vedere o diminuare cu 28,6 milioane de lei a bugetului (dintre care 27,5 milioane de lei de la Canalizarea şi tratarea apelor reziduale).

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Potrivit aceluiaşi proiect, subvenţiile pentru energia termică urmează să fie suplimentate cu 87,7 milioane lei. Pe de altă parte, se vor tăia 4,1 milioane lei de la diverse lucrări de modernizare şi reabilitare a sistemului de termoficare.

Subvenţiile pentru transportul în comun ar urma să crească cu 12 milioane de lei.

Bugetul RADET urmează să fie redus cu 7,8 milioane lei, iar cel al Societăţii de Transport Bucureşti cu 24,5 milioane lei

De asemenea, urmează să se taie 3,9 milioane lei de la Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (dintre care 3 milioane de lei de la Programe pentru tineret). Se va reduce cu 5 milioane de lei şi bugetul Centrului pentru Seniori, dintre care 4,5 milioane de la Bunuri şi servicii.

Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va fi redus cu 19 milioane lei, dintre care 13 milioane de lei de la Ajutoare sociale în numerar.

26 de milioane de lei tăiaţi de la spitale, 4 milioane în plus către CREART

De la Administraţia Străzilor Bucureşti urmează să fie tăiate 9,7 milioane lei, de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale 6,2 milioane lei, iar de la Centrul de Protecţie a Plantelor, 1,1 milioane lei.

Conform unui centralizator, banii pentru spitale urmează să fie diminuaţi cu un total de 26 de milioane lei: dintre care 3,6 milioane de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, 6,3 milioane de la Spitalul de chirurgie oro-maxilo facială, 2,4 milioane lei de la Spitalul „Carol Davila”, 3,9 milioane lei de la Spitalul Foişor, 2,3 milioane lei de la Spitalul „Victor Gomoiu”, 6,2 milioane lei de la Spitalul „Victor Babeş” şi 4,5 milioane lei de la Centrul de evaluare şi tratament al toxicodependenţelor pentru tineri.

Totodată, se va reduce cu 5,9 milioane lei şi bugetul pentru Palatele Brâncoveneşti, dintre care 2,1 milioane lei de la Amenajare restaurare Ansamblu istoric Mogoşoaia. Pe de altă parte, se va acorda un plus de 4 milioane de lei pentru CREART şi se va diminua cu 1,9 milioane lei bugetul ARCUB (1,7 milioane de la bunuri şi servicii). De asemenea, vor fi diminuate cu 2,1 milioane lei sumele destinate Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control (dintre care 1,3 milioane lei de la achiziţia a 11 vehicule cu propulsie alternativă). Bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor va fi redus cu 1 milion de lei.

De asemenea, se prevede un buget de 27,3 milioane lei pentru Direcţia Generală de Administrare Bucureşti.

Catedrala Mântiurii Neamului este aproape gata, în proporție de 95%, stadiul lucrărilor fiind ”la roșu”. Până acum construcția a costat 110 milioane de euro. Trei sferturi din această sumă a fost alocată de stat și numai un sfert a provenit din donații.

Urmează lucrările de finisare, al căror cost nu poate fi estimat deocamdată și slujba de sfințire a altarului. Slujba de târnosire este prevăzută să aibă loc pe 25 noiembrie, când va fi sfinţit Altarul Catedralei, în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.

Citeşte şi: Parlamentarii nu renunţă la pensiile speciale ale aleşilor locali, deşi au fost declarate neconstituţionale. Un proiect, „păstrat” în comisii, în aşteptarea alegerilor din 2020

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI