Supărată că fostul soţ, Andrei Ţîrdea continuă să susţină că micuţa Ariana nu este fetiţa lui, Alexandra a făcut o mărturisire şocantă, miercuri seara, în emisiunea agentul VIP de la Antena 2.
Aceasta a declarat că fostul soţ i-a cerut să avorteze când era însărcinată în cinci luni, iar când a refuzat să renunţe la copil, deoarece era foarte târziu, Andrei a ameniţat-o cu moartea.
„Andrei consideră că fiecare relaţie eşuată a sa a fost o mare greşeală. De fiecare dată când intră într-o altă relaţie vorbeşte foarte urât de fosta iubită. După ce ne-am despărţit m-a ameninţat că mă omoară. A zis că o să dea cu maşina peste mine ca să nu ajung să nasc. În urma acestor ameninţări am făcut plângere”, a declarat aceasta.
Deşi în ultimele luni de sarcină Andrei nu a fost alături de ea şi nu şi-a acceptat fetiţa, Alexandra a mărturisit că înainte ca fostul ei soţ să o cunoască pe Andreea Mantea a avut o căsnicie fericită alături de acesta. Mai mult, aceasta a spus că nu înţelege de ce Andrei a început brusc să nege că este tatăl Arianei, deşi a recunoscut-o la procesul de divorţ, iar micuţa poartă numele lui.
„Andrei m-a cerut în căsătorie de nenumărate ori până când am acceptat. Am fost căsătoriţi un an şi am fost fericiţi la început. Problemele au apărut când el a spus că vrea o pauză şi între timp a apărut Andreea. Până să o cunoască pe ea nici măcar nu a intentat divorţul. Nu înţeleg acum de ce spune că Ariana nu este fetiţa lui, pentru că în primele luni de sarcină a mers cu mine la ecografii, i-a ascultat inima cum bate, iar la procesul de divorţ a recunoscut-o şi a zis că o să-i plătească pensie alimentară”, a adăugat Alexandra, care a ţinut să precizeze că nu a avut niciun avantaj material în urma căsătoriei cu Andrei.
„Am locuit cu Andrei în casa mea şi nu am avut bunuri pe care să le împărţim la divorţ. Dacă se gândea cineva că am avut vreun beneficiu de pe urma căsniciei cu el, ei bine nu am avut pentru că nu are niciun venit. Acum el s-a mutat la Andreea. Sincer, îmi e milă de ea.O să trăim şi o să vedem deznodământul iubirii lor „, a declarat Alexandra.
În ciuda faptului că mariajul lor s-a terminat, aceasta a mărturisit că va purta în continuare numele Tîrdea, până când testul de paternitate al micuţei Ariana va fi făcut.