El a invocat că a muncit în penitenciar şi că, prin urmare, a obţinut o scădere a numărului de zile de pedeapsă, dar a invocat şi legea recursului compensatoriu, intrată recent în vigoare.

Gabriel Sandu le-a spus magistraţilor că a încercat să se îndrepte în penitenciar şi că vrea să fie alături de familia sa. El a mai spus că beneficiază de o scădere de aproape două luni din pedeapsă pentru că a muncit în penitenciar şi a invocat şi legea recursului compensatoriu, care a intrat în vigoare în 19 octombrie şi care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Procurorul de şedinţă a cerut magistraţilor menţinerea în penitenciar a fostului ministru, cerând instanţei stabilirea unui termen de 10 luni după care Gabriel Sandu să poată face o nouă eliberare condiţionată.

Instanţa a rămas în pronunţare. Decizia Judectătoriei Sectorului 4 nu va fi definitivă.

Gabriel Sandu – ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 – este încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, condamnaţi şi ei în dosarul Microsoft, au fost eliberaţi condiţionat în 15 septembrie, respectiv în 3 octombrie.

În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte
Recomandări
În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte

În octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi din dosarul „Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, cu un an mai mult decât dispusese instanţa de fond, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca şi Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecarea dosarului „Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat luni 3 octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO
Recomandări
Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

În luna septembrie, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost trimis în judecată alături de fostul director al Microsoft România Călin Tatomir şi de oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft 2”, privind vânzarea de licenţe Microsft, în care prejudiciul depăşeşte 51 de milioane de euro.


EXCLUSIV / Un pușcăriaș abia eliberat cu ”legea celor șase zile” a violat o femeie. Individul fusese închis tot pentru viol și ieșise din închisoare de câteva zile


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
FANATIK.RO
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
FANATIK.RO
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI