Peste doar câteva săptămâni, fosta vilă a socrului lui Pepe, care acum este proprietatea artistului, își va deschide porțile pentru micuții înscriși să frecventeze cursurile grădiniței condusă chiar de Raluca, soția sa și care poartă numele celor două fiice ale acestora.
Impunătoarea clădire a fost transformată într-o grădiniță de lux, în care acesta a investit peste jumătate de milion de euro!
Timp de luni bune, de când a cumpărat casa în care a crescut soția sa, Pepe s-a ocupat intens ca lucrările să meargă așa cum și-a dorit.
A comandat mobilier de calitate și a trecut la…zugrăvit pereții. Ajutat de specialiști, artistul a reușit să transforme tooate camerele în încăperi atractive și primitoare pentru toți micuții care-i vor călca pragul.
”Am făcut comandă și pentru mobilă. Am angajat o firmă să se ocupe de toate actele pentru grădiniță. Raluca va fi cea care va conduce grădinița. Vom angaja educatoare și personal calificat. Socrul meu mi-a făcut un preț preferențial. Avea un client, care-i oferea cu mult mai mult”, a declarat Pepe pentru Libertatea, la scurt timp după ce a intrat în posesia vilei.
Casă prea mare pentru trei persoane
O perioadă, vila familiei Pastramă a fost scoasă la la vânzare, cu mobilă cu tot, pe un site de imobiliare. Pentru mulți, această acțiune a tatălui Ralucăi a constituit o surpriză. Prețul pe care l-au cerut proprietarii, la prima strigare, a fost de 650.000 de euro. Vila avea nu mai puțin de 11 camere mobilate și utilate complet, zece băi, două bucătării, garaj cu ușă automatizată, rampă, monitorizare porți automate. Artistul a fost însă cel care a cumpărat casa, pentru a o transforma în grădiniță. Tranzacția s-a ridicat la 450.000 de euro. Pepe a plătit practic cu 150.000 de euro mai puțin decât prețul pe care il oferea lui Nelu Pastramă un alt client.
Citeşte şi: EXCLUSIV/ Brenciu îl vrea knockout pe Bănică jr de Craciun! Va avea 50 de aliați!