A absolvit Liceul Industrial Nr. 1 Bacău și Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Este doctorand în economie la Academia de Studii Economice din București. Și-a început cariera în presă în 1990, fiind reporter la săptamânalul „Pur și simplu“ din Bacău, iar apoi la cotidianul Azi din București, în perioada 1991-1992. În anii 1992-1993 a fost redactor-prezentator la Radio Contact.

firea 01

În perioada 1993-1999 a lucrat la Televiziunea Română ca realizator de reportaje economice, în special financiar–bancare, editor–prezentator al emisiunii „Jurnal”, realizator-moderator al emisiunii „Ediție Specială” și Realizator-moderator al rubricii „Știrea Zilei”.

Citește și: Gabriela Vrânceanu Firea, după rezultatele exit-poll: ”Voi fi primarul tuturor”

În ianuarie 1999 a devenit consilier pentru relații publice și imagine a premierului Mugur Isărescu, iar în perioada februarie-decembrie 1999 a fost Purtător de cuvânt al Guvernului și Secretar de Stat, șef al Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului Mugur Isărescu.

În decembrie 2000 a fost distinsă cu Ordinul național Steaua României în grad de ofițer.

firea 1

Din anul 2001 lucrează în cadrul trustului de presă Intact, fiind redactor și prezentator al emisiunii „Observator” (până în iulie 2009), precum și realizator al emisiunii „Săptămâna Financiară” la Antena 1 și al emisiunii „Știrea Zilei” la Antena 3. Din septembrie 2008 este director general al revistei Săptămâna Financiară, după ce anterior fusese director editorial al publicației, de la înființarea acesteia, în martie 2005. Din iunie 2009 a preluat conducerea firmei Intact Advertising, o agenție de organizare evenimente și publicitate[7]. Este de asemenea director general al ziarului Financiarul și al revistei Felicia.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cariera politică

Este membră a Partidului Social Democrat din august 2012. A candidat pentru un loc în Senat, din partea PSD, în colegiul 1 Ilfov, la alegerile din 9 noiembrie 2012, fiind aleasă de 74,65% dintre cei care au votat. Este membră a Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului și vicepreședinte a Comisiei Comune a Camrei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO și purtător de cuvânt a grupului senatorilor PSD.

Cine a CONVINS-O pe Gabriela Firea să intre în POLITICĂ

gabi firea in piscina

În 24 februarie 2013, a fost aleasă în funcția de președinte al organizației județene Ilfov a PSD, iar la Congresul PSD din 20 aprilie 2013 a fost aleasă vicepreședinte al partidului la nivel național, fiind propusă de Organizația Femeilor Social-Democrate.

Din 2014 a fost desemnată purtător de cuvânt al partidului, iar la alegerile prezindențiale din 2-16 noiembrie 2014 a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al candidatului PSD Victor Ponta.

În data de 10 februarie 2015 a fost desemnată de către Comitetul Executiv Național al PSD să coordoneze în calitate de președinte interimar filiala București a PSD, în vederea pregătirii alegerilor locale, iar pe 18 martie a fost desemnată să candideze din partea PSD pentru funcția de Primar General al Municipiului București.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Conflictul cu Traian Băsescu

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe fostul șef al statului, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut la adresa liderei PSD. ”Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele ”, a spus atunci Băsescu despre Firea.

Gabriela Firea, audiată la parchetul General!

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

Conflictul cu Iohannis

Firea a fost sancționată cu avertisment de CNCD, în 2014, în urma conferinţei de presă de la sediul Partidului Social Democrat, din data de 07.10.2014, în care a spus despre Klaus Iohannis ”Nu eşti un om complet fără să creşti un copil”.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit astăzi în şedinţa de soluţionare a petiţiilor, a decis sancţionarea Gabrielei Firea cu avertisment.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Activitatea literară și muzicală

Gabriela Firea este membru al Uniunii Scriitorilor din 2002. A primit premiul pentru debut din partea Asociației Scriitorilor din București în anul 2001, pentru volumul de versuri „O altă lume”. Printre cărțile scrise de ea se numără și romanul „Trei motive”, cartea pentru copii „Țara sucită și-nvârtită”, volumul de eseuri economice „Economia de cuvinte” și volumul de eseuri social-economice „Jurnalul unui observator”.

În decembrie 2009 a lansat împreună cu Simona Gherghe albumul de muzică populară ”Trandafiri de la Moldova”.

gabriela vranceanu firea

Gabi Firea şi Simona Gherghe şi-au lansat album popular

Are 3 copii din două mariaje

Gabriela vranceanu firea razvan

Gabriela Vrânceanu Firea și Răsvan Firea

Gabriela Vrânceanu Firea s-a căsătorit cu Răsvan Firea în 1993. Senatoarea PSD era a doua soție a bărbatului, împreună cu care a făcut un copil, un băiat care acum are 21 de ani. În 2010, Răsvan Firea a murit în urma unui atac cerebral, la 54 de ani, iar 8 luni mai târziu Gabriela Firea s-a recăsătorit, cu primarul localității Voluntari, Florentin Pandele. Cu acesta din urmă are doi băieți, pe David Petru (4 ani) și pe Zian (1 an).

gabriela vranceanu firea2

Gabriela Vrânceanu Firea: „M-am măritat cu Pandele ca să nu trăim în păcat”

Gabriela Vrânceanu Firea și Florentin Pandele au cununat de 15 ori de când s-au căsătorit.

firea nunta2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Relație dificilă cu fiul vitreg

Senatoarea nu mai ține legătura cu fiul vitreg și primul model androgin din România, Răzvan Firea (26 de ani). Răzvan Firea nu a vorbit despre relaţia cu mama lui vitregă, însă a recunoscut la un moment dat că asocierae cu aceasta nu i-a adus nici un beneficiu.

0-289535-razvanfirea1.jpg

Fiul vitreg al Gabrielei Firea, UN DESIGNER EXCENTRIC: „La 3 ani, i-am spus mamei: în HALUL acesta mergi tu pe stradă?” FOTO

Gabriela Vrânceanu Firea, lovitură cruntă din partea cui nu se aștepta! Ce a făcut fiul vitreg al senatoarei

Răzvan a devenit cunoscut pentru faptul ca este singurul fotomodel androgin din țară, trăsăturile sale fiind apropiate de cele feminine. Foarte apreciat în branșă, Răzvan – care este și designer – este solicitat din ce în ce mai des să ia parte la numeroase ședințe foto, în care se îmbracș în haine intens colorate si combinații îndrăznețe. În imagine acesta realizează o ședință foto pentru o firmă de genți.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI