Reacția chimistului Radu Pătrașcu vine în contextul în care Jandarmeria a afirmat că gazele lacrimogene folosite de forțele de ordine în timpul mitingul diasporei provin exclusiv de la producători autorizați.

Cercetătorul a menționat că efectele au legătură cu timpul de expunere la gaz, concentrația acestuia, temperatura ambientală. De asemenea, acestea pot diferi în funcție de vârstă și de greutatea corporală.

„Vineri, în Piața Victoriei, temperatura a fost ridicată, ceea ce a potențat efectele gazului, piața fiind împrejmuită de clădiri înalte, iar acest lucru împiedică dispersarea gazului și ajută la concentrarea lui în piață. Nu s-a folosit doar o dată gazul, ci a fost dispersat cu ajutorul sprayurilor, grenadelor gazul în rafală începând cu ora 17.30 și până târziu în seară, după ora 22. Acest lucru a dus la concentrarea gazului destul de mare și foarte greu de precizat, neavând probe de la fața locului, concentrația reală care a existat atunci. Din ce se vede pe filmări, este de necontestat, că a existat o concentraţie mare de gaze în piaţă”, a explicat Raul Pătrașcu, pentru digi24.ro.

Raul Pătrașcu a afirmat că „efectele pe termen scurt includ iritaţie puternică a oricărei suprafeţe umede cu care intră în contact cu gazul: ochi, tractul respirator, chiar şi pielea transpirată. Mulţi oameni s-au prezentat, de exemplu, în ultimele zile, la spital cu iritaţii şi arsuri pe piele care au apărut la 48-72 de ore, astea sunt efecte pe termen mediu”.

„Pacienții care continuă să respire greu, încurajez cetățenii care au astfel de simptome, să se prezinte la o unitate de tratament”, susține chimistul, pentru sursa citată.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

Chimistul a precizat că efectele pe termen lung nu pot fi cuantificate. Femeile expuse la gazele folosite de Jandarmerie pot pierde sarcini sau naște bebeluși morți.

„La cei cu simptome respiratorii, există riscul unei pneumonii, sau epiem pulmonar, la copii sau la bătrâni. Pe termen lung, gaze cu concentrație mare, traume, aici fac o legătură cu studiile care arată că femeile pot pierde sarcini, gazul are efecte de modificare a ADN, sunt efecte cancerigene. Odată metabolizate, pot duce la modificări care pot da naștere unor celule tumorale”, precizează Raul Pătrașcu, asistent universitar UMF Timișoara.

Raul Pătrașcu a absolvit Universitatea Yale și a lucrat la unul dintre cele mai cunoscute spitale din Statele Unite și de pe Wall Street. Tănărul cercetător s-a întors, însă, în România, și este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie, Timișoara.

sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea


Citește și Colonelul Cătălin Paraschiv sau „bărbatul în alb”: „Brigada specială a intervenit doar după ce ni s-a transmis clar că sunt jandarmii călcați în picioare și sunt doi morți”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI