Peste 900 de grame de cannabis au fost ridicate de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași, în urma a 3 percheziții domiciliare, a anunțat Poliția Română într-un comunicat.
Un suspect a fost reținut și ulterior arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri în propriul apartament.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au găsit o hârtie pe care erau scrise câteva reguli pentru clienții traficantului de droguri, în care era afișat inclusiv „programul de funcționare”.
„Am apreciat că respecta regulile de conviețuire socială și nu deranja vecinii, dar n-am apreciat kilogramul de cannabis și comprimatele de MDMA pe care le-am găsit la percheziție”, scrie Poliția Română pe Facebook.
Bărbatul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului
„La data de 19 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții în București. În urma activităților efectuate, polițiștii au surprins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, în timp ce comercializa cannabis în interiorul locuinței. Totodată, polițiștii au ridicat 908,52 grame de cannabis, 2,17 grame de MDMA, 5 cântare electronice de precizie, 5 telefoane mobile, 2 grindere folosite la mărunțirea drogurilor, o râșniță electrică și 200 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Călărași, mai precizează sursa citată.
În iunie, o tânără din Giurgiu, consumatoare de droguri, a fost reclamată la Poliție chiar de mama ei. Femeia a sunat la 112 şi a anunţat că fata ei deţine substanţe suspecte a fi stupefiante.
Citește și EXCLUSIV/Povestea din spatele savarinelor românești care au devenit ”virale” în Anglia. Soții Badea și-au investit toate economiile în mica lor afacere!