Suspiciunile autorităților române cu privire la un eventual ajutor de care ar fi putut beneficia Gregorian Bivolaru pentru a fugi din România au la bază, printre altele, declarațiile acestuia la momentul capturării sale în Franța. Atunci, el le-a spus anchetatorilor din Hexagon că extrădarea lui ar putea aduce prejudicii mari nu numai lui și adepților săi, ci și altor persoane din România.
A încercat să fugă de presă
Gregorian Bivolaru a fost audiat astăzi câteva ore la Poliția Capitalei. La terminarea audierilor, „Guru” a încercat să-i înduplece pe polițiști să nu-l scoată pe ușa din față, pentru a evita contactul cu jurnaliștii care îl așteptau în fața sediului. Oamenii legii însă l-au scos prin față, întrucât acolo era parcată duba care trebuia să-l ducă pe Bivolaru înapoi în arest.
Gregorian Bivolaru, prins în Franța
Capturarea lui Gregorian Bivolaru, ”părintele” MISA, s-a produs pe 26 februarie anul acesta, în Franța, pe când fugarul – condamnat la șase ani de închisoare pentru întreținere de relații sexuale cu un minor -, se afla într-un târg. Din momentul n care a fost extrădat, ”guru” a fost ”cazat” în Arestul central al Poliției Capitalei.
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru a figurat pe lista Agenției Poliției Europene (Europol) ca fiind unul dintre cei mai căutați infractori din lume, alături de Salah Abdeslam, terorist implicat în atentatele de la Paris din noiembrie 2015.
FOTO: Dumitru Angelescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro