Hollande a vizitat, marți, alături de Klaus Iohannis, laserul de la Măgurele, ELI-NP. Laserul face parte dintr-un amplu program european de cercetare, cu scopul dezvoltării celor mai puternice lasere din lume.
„Este un simbol. Franţa şi România, datorită cercetătorilor şi întreprinderilor care îi însoţesc, pot să implementeze laserul cel mai puternic din lume”, a declarat francois Hollande, conform Mediafax.
„Laserul va însemna cooperare între cercetătorii noştri de-a lungul mai multor ani. Efortul de cercetare este indispensabil pentru o ţară. Naţiunile care vor face cele mai mari eforturi vor avea de câştigat peste tot în lume”, a adăugat șeful statului francez.
Parteneriat strategic între Franța și România
Hollande a vorbit și despre parteneriatele economice dintre România și Franța.
„În jur de o sută de filiale din domeniul aeronauticii din Franţa vor fi consolidate datorită investiţiei de la Ghimbav. E un lucru bun pentru Romania, care va produce elicoptere, dar şi pentru Franţa. Să luăm exemplul Dacia-Renault. Renault a putut să îşi îmbunătăţească marjele”, a mai spus președintele Franței.
Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat, la rândul său, colaborarea dintre România și Franța în diferite domenii de activitate.
„Observ cu bucurie că anul 2015 a fost unul record în privinţa comerţului bilateral. Valoarea comerţului nostru depăşeşte 7 miliarde de euro, cu exporturi româneşti de 3,7 miliarde şi importuri în jur de 3,5 miliarde.În planul investiţiilor în România, Franţa este pe unul dintre locurile fruntaşe, cu investiţii directe de peste 7 miliarde de euro.Povestea de succes a parteneriatului dintre Renault şi Dacia este binecunoscută la nivel european, şi nu numai. Ea demonstrează, fără a fi singulară, că aici, în România, pot fi reunite toate verigile unei industrii competitive a automobilului”, a declarat Klaus Iohannis.
Francois Hollande a început marţi prima sa vizită oficială în România. După vizita sa la Centrul ştiinţific de la Măgurele, Hollande va merge alături de premierul Dacian Cioloş la inaugurarea fabricii Airbus de la Ghimbav.
Citește și: Declarații la Cotroceni. Iohannis şi Hollande vor intensificarea parteneriatului strategic
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro