Richard Yu, directorul executiv al diviziei de produse electronice a Huawei, a prezentat sâmbătă noul procesor.
Numit Kirin 970, acesta va apărea pe viitoarele vârfuri de gamă al Huawei, Mate 10 și Mate 10 Pro, care vor apărea în octombrie.
Oficialul nu a dat detalii despre acestea, dar dispozitivele sunt așteptate să aibă peste 6 inchi în privința ecranului și să aducă o putere mai mare de procesare și un consum mai redus de energie.
Atac la Apple și Samsung
Inteligența artificială integrată în noile cipuri va putea face smartphone-urile mai personalizate, acestea putând anticipa acțiunile sau interesele utilizatorilor, a spus Yu.
Spre exemplu, acestea pot permite traduceri în timp real, pot da atenție comenzilor vocale sau pot folosi realitatea augmentată, care transpune texte, sunete, grafică sau clipuri video peste imagini din lumea reală.
Richard Yu spune că noul Kirin 970 va fi mai puternic și va consuma mai puțin decât iPhone 8, pe care Apple îl va prezenta în data de 12 septembrie.
Huawei susține că noul Kirin 970 va face ca telefoanele să consume cu până la 50% mai puțină energie.
Compania descrie noul cip drept Neural Processing Unit (NPU), adică unitate de procesare neurală. Noul NPU aduce împreună atât părțile clasice de procesare, grafică, imagine și semnal digital, funcții care de regulă necesitau cipuri separate, specializate.
Tehnologie avansată
Kirin 970 are 8 nuclee, iar de partea grafică se ocupă alte 12 nuclee. Acesta poate procesa 2.000 de imagini pe minut, mai mult decât orice alt chip de pe piață. Acesta are incluși 5,5 miliarde de tranzistori înghesuiți într-un singur centimetru pătrat.
Acest lucru înseamnă că și designul telefoanelor poate fi mai compact, deoarece nu necesită foarte mult loc. De asemenea, și consumul de energie este mai mic, mai ales că noul procesor este realizat de cele mai avansate uzine de semiconducotori din lume. Acestea sunt deținute de grupul taiwanez TSMC și folosesc procese de 10 nanometri.
Cine își mai produce propriile cipuri
Huawei nu este singurul producător de smartphone-uri care își proiectează propriile procesoare. Apple își realizează propriile cipuri, prezente atât pe iPhone, cât și pe iPad și Apple TV. De asemenea, Samsung produce procesoarele din gama Exynos, dar folosește și cipuri Qualcomm Snapdragon.
În fine, un alt grup chinez, Xiaomi, a demarat producția unor cipuri proprii. În rest, majoritatea smartphone-urilor din lume vin cu procesoare Qualcomm, în vreme ce modelele ieftine sunt ”motorizate” de către MediaTek, un producător din Taiwan.