Cercetarea realizată de Universitatea Leeds a scos la iveală faptul că iaurtul bio se numără printre sortimentele care conțin cea mai mare cantitate de zahăr la 100 de grame, mai mare chiar decât cea regăsită în cola, relatează BBC. La polul opus se situează iaurtul natural și cel grecesc care ar avea un conținut mai mic de zahăr printre ingrediente.

Studiul a fost publicat în jurnalul medical BMJ Open în contextul în care guvernanții britanici îi încurajează pe producătorii de lactate să diminueze cantitatea de zahăr consumată de populație. Iarturile au fost identificate printre tipurile de produse de la care autoritățile sanitare britanice vor să înregistreze progrese în acest sens. Cercetarea a fost realizată la scurt timp de la lansarea programului național de reducere a consumului de zahăr.

Deloc surprinzător, iaurtul desert conține cel mai mult zahăr, în medie 16,4 grame la 100 de grame. În această categorie au fost incluse anumite produce care nu conțin iaurt, precum cremele de ciocolată și caramelul.

Pe a doua poziție în topul iaurturilor care conțin zahăr se află iaurtul organic, cu 13,1 grame de zahăr la 100 de grame.

De asemenea, sortimentele de iaurt pentru copii conțin de regulă 10,8 grame de zahăr la 100 de grame, adică mai mult de două cuburi de zahăr, susțin autorii studiului.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Prin comparație, într-o sută de grame de cola există nouă grame de zahăr.

Autoritățile sanitare din Marea Britanie recomandă copiilor cu vârste cuprinse între patru și șase ani să nu consume mai mult de 19 grame de zahăr pe zi, echivalentul a cinci cuburi. De asemenea, copiii, cu vârste cuprinse între șapte și 10 ani, ar trebui să consume în fiecare zi mai puțin de 24 de grame de zahăr.

Pentru a fi considerat ca având puţin zahăr, un produs nu trebuie să aibă în ingrediente mai mult de 5 grame de zăhăr la sută. Potrivit studiului, doar 9 la sută dintre produsele analizate conțin o cantitate de zahăr sub acest prag.

Ce cantitate de zahăr există în iaurt?

  • Desert – 16,4 grame
  • Organic – 13,1 grame
  • Cu arome – 12 grame
  • Cu fructe – 11,9 grame
  • Pentru copii – 10,8 grame
  • Obişnuit – 9,2 grame
  • Băuturi – 9,1 grame
  • Natural sau grecesc – 5 grame

Autoritățile britanice își propun ca până în 2020 consumul de zahăr să scadă cu 20 la sută. Deja au fost făcuți primii pași în acest sens, susțin nutrioniștii britanici.

Coordonatorul studiului, dr. Bernadette Moore, spune că oamenii, în mod deosebit părinții, vor fi „surprinși să afle cât zahăr există în iaurturi”.

Sfatul meu este să cumpărați iaurturi naturale și să le amestecați cu fructe, a precizat dr. Bernadette Moore, conform sursei citate.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Consumul de dulciuri se numără între cauzele apariției diabetului zaharat. De exemplu, România are cea mai mare incidență a diabetului zaharat din Uniunea Europeană, 11,6 la sută pe segmentul de 18-65 de ani.


Citește și EXCLUSIV/Messi și Ronaldo joacă fotbal împreună și sunt colegi de bancă. Sunt gemeni, s-au născut în Spania și sunt crescuți la Vaslui de bunica lor – FOTO


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI