Ilinca Vandici nu se numără printre femeile norocoase care pot mânca orice, iar acul cântarului să nu le facă surprize neplăcute. Prin urmare, prezentatoarea emisiunii “Bravo, ai stil!” a văzut ce îi priește și ce nu organismului și și-a impus să consume rar sau foarte rar anumite produse, în timp ce pe altele le-a tăiat de pe listă.
“O dată pe lună, o dată la două săptămâni, dacă mi-e poftă să mănânc o prăjitură, mănânc, dar nu mănânc prăjitura întreagă, ci o linguriță sau două. Pâine nu mai mănânc absolut deloc sau, nu știu, o dată la 6 luni, deci pâinea e oricum exclusă din start. Când mi-e poftă dimineața, dar numai dimineața, niciodată după-amiaza sau seara, iau o felie de pâine cu vinete, de exemplu, pentru că îmi plac foarte mult vinetele, dar asta este tot.
Paste iarăși mănânc foarte rar și întotdeauna doar înainte de antrenamente, niciodată seara. Sucurile acidulate au ieșit de tot și pentru totdeauna din viața mea, nu pentru că așa trebuie sau pentru că este o regulă „scrisă” de data asta, ci pentru că asta simt, am încercat și mie mi-a făcut bine, mă pot mândri cu faptul că la 30 de ani am o siluetă frumoasă, bine proporționată și bine îngrijită”, a declarat, pentru Libertatea, Ilinca Vandici.
Ilinca Vandici, dependentă de sport
De 5 ani, vedeta TV reușește să se mențină la 52-53 kg, fapt ce o bucură. Pe lângă regulile alimentare de la care nu se abate, Ilinca Vandici este abonată la sală. Excepție a făcut în ultima săptămână, când, din cauza filmărilor pentru show-ul la care este amfitrioană, ea a ajuns doar o dată la antrenamente.
“Sportul iarăși a devenit o a doua religie pentru mine și nu lipsesc de la antrenamente niciodată, pentru că iarăși am văzut că face minuni. Nu fac exerciții pentru a slăbi, ci pentru a mă menține sau pentru a mări masa musculară puțin”, a conchis vedeta Kanal D.
Citește și: Noul iubit s-a lipit de Ilinca Vandici ca marca de scrisoare. O caută și la locul de muncă