Un incendiu de proporții a izbucnit în regiunea Toscana din Italia, iar flăcările și fumul pot fi văzute din Pisa, oraș turistic situat la doar 10 kilometri de pădurile care ard. Mai multe localități sunt amenințate de flăcările uriașe, iar peste 500 de persoane au fost evacuate, scrie Agerpres citând AFP.
Focul a izbucnit luni seara în regiunea împădurită Monte Serra şi s-a extins cu repeziciune din cauza vântului.
Localitățile din împrejurimi Calci, Montemagno şi San Lorenzo in Torre sunt amenințate.
Imaginile surprinse în zonă arată flăcări uriașe și pe o suprafață extinsă care înghit cu repeziciune copacii și vegetația.
”Incendiu devastator la Calci (…)”, a scris în cursul nopţii pe Facebook primarul comunei, Massimiliano Ghimenti, precizând, ulterior, că circa 500 de persoane au fost evacuate din motive de securitate în comuna sa şi în San Lorenzo in Torre.
La stingerea incendiului au fost mobilizate marţi dimineaţă avioane, care aruncă apă, zeci de pompieri din întreaga Toscană, precum şi din Florenţa şi Livorno.
”Ne confruntăm cu un incendiu foarte puternic. Acum, cel mai important lucru este salvarea localităţii” Calci, a declarat la o televiziune locală comandantul pompierilor din Pisa, Ugo D’Anna.