UPDATE 19.30: Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, au acuzat Statele Unite şi Arabia Saudită de faptul că sunt ”implicate” în atentatele de la Teheran, relatează AFP.
”Această acţiune teroristă, după întâlnirea preşedintelui Statelor Unite cu şeful unuia dintre Guvernele reacţionare din regiune care i-a susţinut întotdeauna pe terorişti, este plină de semnificaţii, iar revendicarea Daech (acronimul arab al Statului Islamic) arată că ei sunt implicaţi”, se arată într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă Isna.
Gardienii Revoluţiei au ameninţat că se vor răzbuna. ”Gardienii Revoluţiei au dovedit întotdeauna că nu lasă vreodată nerăzbunat sângele vîrsat al unor nevinovaţi”, se arată în comunicatul armatei de elită a Iranului.
UPDATE 15.40: Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor teroriste care au lovit capitala Iranului, Teheran. Atacul asupra parlamentului iranian pare să se fi încheiat, după mai multe ore în care în zonă s-au auzit focuri de armă. Presa de la Teheran a scris că patru atacatori ar fi luat cu asalt parlamentul iranian, iar aceștia au fost uciși de forțele care au intervenit. Nu este clar dacă cei patru atacatori au fost incluși în bilanțul de 12 morți sau nu, relatează BBC News.
Aproximativ 40 de persoane au fost ucise în cele două atacuri, potrivit serviciilor de urgență. Pe lângă atacul de la parlamentul iranian, un kamikaze s-a detonat la mausoleul lui Khomenini, care se află în altă parte a orașului. Totodată, autoritățile iraniene au anunțat că au dejucat un al treilea atac terorist.
Atacul a fost revendicat de Statul Islamic, acesta fiind primul atac comis de gruparea teroristă în Iran.
UPDATE ora 14.25: Cel puțin 7 persoane au fost ucise și 35 rănite în cele două atacuri de miercuri, anunță agenția de presă Fars, citată de CNN.
UPDATE ora 12.35: Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele de la Teheran. Într-un comunicat transmis de agenția Amaq se arată că: ”Luptătorii Statului Islamic au atacat mausoleul Khomeini şi parlamentul iranian din Teheran”.
Situația este în continuare neclară în ceea ce privește numărul victimelor și a atacatorilor.
UPDATE ora 12.15: Guvernatorul Tehereanului, Hossein Hashemi a anunţat că un atacator sinucigaş şi-a detonat centura cu explozibili în incinta mausoleului Ayatollah Khomeini, în vreme ce unul a fost împuşcat mortal de către forţele de securitate, iar ceilalţi au fost arestaţi atât în clădirea Parlamentului, cât şi în mausoleu.
De asemenea, un muncitor şi-a pierdut viaţa în atacatul de la mausoleau şi mai multe persoane au fost rănite.
Guvernatorul susține că atentatele au fost coordonate de o grupare teroristă.
UPDATE ora 11.15: Situația este încă neclară în capitala Iranului. Șapte persoane au fost ucise în atacul de la parlamentul iranian și patru au fost luate ostateci la etajele superioare ale clădirii, citează Reuters, agenția semi-oficială Tasnim.
Informația nu a fost, însă, confirmată de autorități. .
Tasnim a raportat, de asemenea, că echipa de salvare a ucis unul dintre atacatorii din parlament.
UPDATE ora 10.50: În același timp cu împușcăturile din parlamente, în cartierul Ayatollah Khomeini, din sudul capitalei, a explodat o bombă și cel puțin două persoane au fost rănite, citează CNN presa iraniană.
Locația celui de-al doilea atac are o semnificație simbolică puternică, acolo fiind înmormântat fondatorul Republicii Islamice, primul lider suprem Ayatollah Ruhollah Khomeini, cel care a răsturnat șahul în 1979 și a fost liderul Iranului timp de 10 ani.
Agenția de știri iraniană Tasnim a raportat că un paznic a fost împușcat în picior și două persoane aflate în public au fost rănite
Identitatea și motivația atacatorului sunt încă cunoscute, transmite Tasnim.
Martorul a declarat pentru Reuters că forțele de securitate au înconjurat clădirea parlamentului, care a fost închisă.
În prezent situația este sub control.