După 26 de zile în care părea să-l fi înghițit pământul, Salvatore Popescu a fost găsit rătăcind pe străzi de trei tineri turci. Aceștia au reușit să afle de la el că e român și l-au dus la consulat. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Libertatea, inginerul român a trăit pe străzi și a mâncat de a primit de pomană.
De când a fost adus în țară, Salvatore Popescu este internat la psihiatrie și, întrucât starea de confuzie persistă, medicii se tem că Salvatore Popescu ar putea dispărea din nou.
”Întrucât starea de confuzie persistă, pacientul este supravegheat. Orice persoană confuză trebuie obligatoriu supravegheată. Stă într-un salon cu mai mulți bolnavi, pentru că nu poate fi lăsat singur. În plus, soția îl vizitează continuu ” au declarat pentru Libertatea persoane implicat în acest caz.
Specialiștii spitalului continuă evluările, iar un psiholog discută cu pacientul în încercarea de a afla cum de a dispărut timp de aproape o lună și ce s-a întâmplat în acest interval.
”Acest om are nevoie de ajutor, de suținere emoțională, de liniște, siguranță, de încredere. Dar, totodată trebuie supravegheat, pentru că pot apărea reacții imprevizibile, neștiindu-se exact cum a dispărut de lângă familie și prin ce traume a trecut”, au mai spus același surse.