La sosirea la sediul instanței supreme acesta a fost rezervat în declarații dar a precizat că nu se teme de nimic.

„Am să răspund tuturor întrebărilor dumneavoastră după această zi. Momentan astăzi, în această clădire, nu doresc să răspund la nicio întrebare. Nu îmi este teamă de nimic, din acest considerent mă aflu aici. Adevărul va ieși la iveală”, a spus Vlad Cosma înainte de a urca la sala de judecată.

El a venit însoțit de sora sa, deputata Andreea Cosma iar mai devreme a sosit la instanță și fostul șef al CJ, Mircea Cosma.

Completul de 5 judecători de la ICCJ reia, luni, dezbaterile în cazul apelurilor făcute de fostul șef al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a fiului acestuia, Vlad Cosma, și a altor doi inculpați, toți condamnați pentru faptele prezentate de procurorii DNA în acest dosar.

La termenul de luni al procesului cei cinci magistrații îl vor audia pe Mircea Cosma, care a solicitat să dea declarația de inculpat înainte de pledoariile finale.

Vlad Cosma este cel care recent a mediatizat prin intermediul a două posturi centrale de televiziune o serie de înregistrări audio făcute de el în timpul vizitelor la DNA Ploiești.

Acesta i-a înregistrat pe procurorul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, dar și pe fostul magistrat Mircea Negulescu.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Din înregistrările prezentate de Vlad Cosma, cu o săptămână înainte de termenul de luni de la ICCJ, se remarcă un limbaj colorat și nefiresc al fostului magistrat Negulescu.

Vlad Cosma acuză

În altă ordine de idei Vlad Cosma acuză că ceea ce a prezentat la posturile de televiziune ar reprezenta o dovadă a faptului că cei doi procurori ar fi produs unele probe în mod pretins nelegal.

Cele două posturi de televiziune care au mediatizat aceste afirmații și înregistrări sunt patronate de o persoană condamnată definitiv pentru fapte de corupție și o alta fugită din țară după punerea sub acuzare în mai multe dosare de corupție instrumentate de procurorii de la DNA Ploiești.

În contrapartidă procurorul șef al DNA a asigurat, într-o conferință de presă, că „procurorii DNA nu falsifică probe”, că valul de înregistrări provine de la o persoană interesată care face dezvăluirile cu o săptămână înainte de unul dintre termenele finale ale procesului în care a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare și că respectivele înregistrări sunt prezentate trunchiat.

În plus procurorii au deschis în decembrie 2017 un nou dosar care ar putea să îl vizeze pe Vlad Cosma și pe Mircea Cosma în care infracțiunile cercetate sunt de șantaj pretins comis a adresa procurorilor DNA Ploiești.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei


Citește și: REPORTAJ: „Fărşangul”, „Hodaiţele” sau „Sâlitul”, obiceiuri străvechi în satele din Alba de lăsatul Postului Paştelui


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI