• Libertatea continuă azi relatarea dedesubturilor nonintervenţiei autorităţilor în controlul pestei porcine africane.
  • Numit politic, finul lui Nicuşor Constantinescu şi sprijinit de Sevil Shhaideh, şeful ANSVSA Geronimo Brănescu a făcut o listă lungă de greşeli.
  • „Recunosc unele dintre erori, dar eu am muncit, iar tot Guvernul decontează acum prin mine! Alţii din Executiv chiar nu s-au ocupat de criza de pestă, pe ministerele lor!”, a spus el unor apropiaţi.
  • În plus, o relatare corectă despre ANSVSA începe într-adevăr cu mult înainte de venirea în 2017 a lui Brănescu, pentru că, încă din urmă cu peste 10 ani, imediat după ce PD-L a venit la guvernare, instituţia era atât de coruptă încât specialiştii din ea îşi amintesc cum „inspectorii de la control de la centru luau atât de multă şpagă din teritoriu că o păzeau cu puştile de vânătoare până ajungea în Bucureşti!”.
  • Din cauza pestei africane, Guvernul e în criză, iar Brănescu tace pentru că e ţinut din scurt de către Anca Alexandrescu, cea care a preluat comunicarea Guvernului în epidemia care cuprinde România.
  • Cei mai loviţi sunt deja şi vor fi oamenii obişnuiţi, care au unul sau cel mult doi porci, numărul acestor animale din gospodăriile individuale ţărăneşti fiind de 1,4 milioane.
  • Deocamdată, conform autorităţilor, din 60.000 de animale ucise, s-au sacrificat dintre porcii ţăranilor doar 11.000, însă numărul focarelor, pe date oficiale, a crescut de la 440 la 545 într-o săptămână!

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Libertatea publică documentul prin care România a fost informată, încă de acum un an și jumătate, că nu previne pesta porcină Un tractor trage o remorcă plină de porci morţi pe uliţele satului Luciu, judeţul Ialomiţa / Foto: Vlad Chirea

Strigă la el, îl ceartă că de unde au apărut porcii morţi!

E vara lui 2017, imediat după ce la Satu-Mare se descoperă un focar de pestă porcină africană.

Scena are loc în biroul preşedintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, din corpul central al Casei Presei Libere.

„N-a făcut nimic important ca să prevină pesta porcină africană!”

„Brănescu şterge pe jos cu preşedintele de la Satu-Mare, Nicolae Dumuţă! Dar nu are curaj să-i facă nimic, pentru că Dumuţă este sprijinit de Dragnea”, descrie momentul unul dintre martorii oculari, coleg cu cei doi.

„Acest episod este edificator pentru stilul lui Geronimo Brănescu. Şi-a însuşit nişte termeni, vorbeşte, se enervează, dar nu ia nicio decizie ca să nu-şi pericliteze poziţia. Pentru că şi puterea lui e mărginită politic. Întârzierea lui ne va costa enorm în bani şi suferinţă! N-a făcut nimic important deşi aveam o sumedenie de semnale severe şi studii de încredere că focarele de pestă porcină africană vin spre România!”, spune specialistul ANSVSA pentru Libertatea.

Şi molima porcilor a venit.

Gospodăriile obişnuite vor fi cele mai afectate

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Libertatea publică documentul prin care România a fost informată, încă de acum un an și jumătate, că nu previne pesta porcină O familie din satul Luciu, judeţul Ialomiţa, lăsată fără porci, din cauza pestei porcine / Foto: Vlad Chirea

Medic veterinar, specializat în castrarea cailor, Geronimo Brănescu a căpătat fulgerător, de câteva zile, o reputaţie naţională în castrarea industriei româneşti a porcilor.

60.000 de porci au fost sacrificaţi până acum în încercarea de a limita epidemia

Dincolo însă de industrie, de fermele mari, şi ele cu o importanţă specială, dar care au măsuri de protecţie mai bune, în zeci de mii de gospodării sunt ucise animalele.

Iar specialiştii din ANSVSA spun că se vor extinde la sute de mii de cazuri!

Ca de obicei, nota de plată e achitată întâi de oamenii obişnuiţi.

Preşedintele de 52 de ani al ANSVSA, Brănescu a ajuns în atenţia publicului pe fondul epidemiei întinse în 8 judeţe şi estimate de Comisia Europeană să crească la 13 judeţe într-o lună de acum înainte.

Geronimo Brănescu, numit politic

Libertatea publică documentul prin care România a fost informată, încă de acum un an și jumătate, că nu previne pesta porcină

A fost numit politic pe 9 ianuarie 2017 şi reconfirmat în 12 februarie 2018, pentru încă 5 ani.

Este finul lui Nicuşor Constantinescu.

„Brănescu se sprijină pe Sevil Shhaideh şi pe interesele unui alt personaj important din agricultura românească, Sorin Paul Stănescu”, spun colegii lui din ANSVSA.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Dar ar fi confortabil, reducţionist şi inexact ca toată criza pestei porcine să stea pe umerii unui singur om.

  • De pildă, susţin cei din Autoritate, secretarul general Stelian Caramitru e şi acum în concediu, deşi preşedintele a anulat în aceste zile toate vacanţele oamenilor săi.

Per total, povestea pestei e povestea degradării a încă unei instituţii prin politizare, corupţie şi incompetenţă la vârf.

Cum am stricat o instituţie bună

Fondată în 2005 ca parte a aderării ţării la UE, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este fostul Sanepid veterinar, un inspectorat de control aflat cândva în subordinea Ministerului Sănătăţii.

12 preşedinţi a avut ANSVSA în 13 ani de existenţă

Noul statut independent, cerut de arhitectura de siguranţă europeană şi pus în slujba securităţii alimentare a publicului, s-a făcut praf!

Din 3 octombrie 2005, data numirii primului preşedinte, Ion Agafiţei, instituţia a avut 15 numiri şi 12 şefi, unii dintre şefi revenind de două sau chiar de trei ori pe scaun! O medie mai mare de o numire pe an.

S-a ajuns la un grad de corupţie intrat în mitologia instituţiei.

Şpăgi păzite cu puşti de vânătoare!

Luau banii din ţară, „pasămite pentru partid”, şi îi păzeau cu armele!

„Cu mai bine de 10 ani în urmă, după ce PD-L a venit la guvernare, pe vremea când Narcisa Mirică Georgescu, bună prietenă a Elenei Udrea, era șefa controlului, șpăgile ajunseseră atât de mari încât oamenii care mergeau la control în teritoriu luau puști de vânătoare cu ei în mașini, ca să-și păzească viața și banii”
Angajat al ANSVSA

Alte mite curgeau în cartuşe de ţigări, resigilate. Zeci şi zeci de mii de euro, povestesc sursele din Autoritate.

Astăzi, Narcisa Mirică Georgescu este multimilionară la Miami, potrivit dezvăluirilor Antenei 3.

Omul cu ranch în Ialomiţa

Geronimo Răducu Brănescu este el însuşi extrem de bogat.

Originar din Feteşti, judeţul Ialomiţa, are un ranch chiar la el acasă.

Conform declaraţiei de avere, deţine:

  • 8 terenuri care însumează aproape 19 hectare
  • Vilă de 270mp şi garaj de 55mp la Feteşti
  • Apartament de 60mp la Constanţa
  • Maşină Land Rover RS din 2012
  • Picturi clasice în valoare de 50.000 euro

Venituri declarate pentru 2016 sunt de 100.000 lei, pe când era şeful DSVSA Constanţa, Sanepidul veterinar de pe Litoral, înainte să ajungă preşedintele întregii instituţii.

Este unic asociat al FARMMARC IMPEX, companie din Feteşti fondată în 1996, cifră de afaceri de 53.000 de euro şi profit de 4.000 euro pe 2017, cu punct de lucru în Feteşti – Farmacie umană şi veterinară, unde lucrează soţia sa

În ultimul deceniu, Brănescu a lucrat în diverse structuri ale ANSVSA sau a avut contract cu instituţia ca medic veterinar.

„Face parte dintr-un grup de oameni influenţi cunoscuţi drept „Gaşca de la Ialomiţa”, asemănătoare celei de la Teleorman”, spun colegii lui de muncă.

6 lucruri pe care Geronimo Brănescu nu le-a făcut

„Reacţia preşedintelui în faţa pestei porcine va rămâne în istoria incompetenţei”, povestesc cei din interiorul ANSVSA.

Câteva dintre lucrurile pe care, conform lor, preşedintele Geronimo Brănescu trebuia să le facă şi nu le-a făcut:

  1. „Nu a convocat Consiliul Ştiinţific, unde sunt oameni care se pricep şi cunosc fenomenul, decât acum câteva zile, după ce criza s-a propagat naţional!”
  2. „Nu a stabilit benzi de protecţie pe graniţa de nord împotriva mistreţilor, ceea ce Comisia Europeană avertizase de mai bine de un an de zile! Animalele nu au fost omorâte”
  3. „Nu a luat în calcul metoda folosită de Polonia şi ţările baltice, care microzonează epidemia, împărţind teritoriul în arii mici, pe care le curăţă şi apoi le păzesc”.
  4. „Nu a stopat târgurile de animale decât mult prea târziu, la un an după focarul din Satu-Mare”.
  5. „Nu a anunţat clar şi ferm Consiliilor Judeţene, în acest an care a trecut de la primul focar, care le sunt obligaţiile, nu le-a informat exact asupra pericolului pestei porcine, ca să ofere timp şi măsuri concrete Centrelor de combatere a bolilor”.
  6. „Nu a făcut nicio campanie publică, să anunţe populaţia şi oamenii care au porci, pentru că cei mai afectaţi vor fi cei 1,4 milioane de porci din gospodăriile individuale”.

Libertatea publică documentul prin care România a fost informată, încă de acum un an și jumătate, că nu previne pesta porcină Concluziile auditului Comisiei Europene prin care România e avertizată că vine gripa porcină africană, boala fără vaccin şi fără tratament şi în urma căreia rata de mortalitate la porci se apropie de 100%. Comisia a avertizat România că ”exploataţiile nonprofesionale”, adică gospodăriile ţărăneşti, vor fi primele afectate!

Asigurări şi cereri către populaţie

Confruntat cu criza, Geronimo Brănescu spune că luptă împotriva epidemiei cu toată puterea statului.

„Noi acţionăm cu toată forţa, cu toate structurile statului, avem sprijin din partea Armatei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră”, a afirmat preşedintele, pe 26 iulie, citat de Agerpres.

Directorul Autorităţii cere şi sprijinul populaţiei.

„Noi avem nevoie de tot suportul cetăţenesc, de reacţie cetăţenească pentru că este în interesul comun al tuturor românilor să avem o gestiune cât mai favorabilă a bolii”, a declarat Geronimo Brănescu.

El nu a răspuns încă la întrebările punctuale ale ziarului, până la închiderea ediţiei.

Dar s-a confesat prietenilor, mărturisind că se simte propulsat pe post de ţap ispăşitor chiar de către cei din Guvern.

„Recunosc unele dintre erori, dar eu am muncit şi tot Guvernul decontează acum prin mine, iar alţii din Executiv chiar nu s-au ocupat de criza de pestă!”, a mărturisit preşedintele ANSVSA unor apropiaţi.


Citeşte şi: REPORTAJ/ Ţara plânge, Guvernul minte, porcii mor! România abator (VIDEO)

Citeşte şi: DOCUMENTE DIN INTERIOR: Guvernul ascunde proporţiile pestei porcine, harta Comisiei Europene cu evoluţia focarelor înroşeşte tot mai mult din ţară!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI