Toate acestea au putut fi văzute de vizitatorii care au participat vineri la „Noaptea albă a experimentului ştiinţific”, notează Mediafax.ro.
Arthur Crețu a prezentat la eveniment un avion ușor care poate zbura nonstop, cu ajutorul energiei solare. Tânărul din Chișinău, care este student în ultimul an la Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova, spune că a lucrat un an întreg la invenția sa.
„Am realizat un aeromodel care zboară cu energie solară. Îşi asigură funcţionalitatea pe întreaga zi. Este făcut mai mult pentru supraveghere aeriană, dar poate fi utilizat şi în alte aplicaţii cum ar fi cartografierea, dacă este asigurată cu echipamentul necesar, senzor pentru noxe şi altele. Am muncit la el mai mult de un an, de la proiectare până la executare.Am avut şi suport didactic şi inginer, dar executarea fizică am făcut-o eu singur”, a explicat Arthur.
Construirea aeromodelului a costat peste 4.000 de lei, spune tânărul din Republica Moldova.
Totodată, studenții și cercetătorii de la Facultatea de Ştiinţe – Departamentul de Fizică propun ca energia să fie extrasă din fructe și legume.
„Experimentul nostru modelează energiile ecologice, energii care vor înlocui şi trebuie să înlocuiască pe viitor energiile convenţionale care sunt foarte poluante şi care ne pot pune în pericol viaţa pe Terra. În acest experiment, pentru acest eveniment, am ales o combinaţie între un citric, eventual lime, şi o legumă, respectiv cartoful, pentru a vedea caracteristicile acestor legume din care se poate extrage energie sau care pot stoca energie, din care se pot fabrica acumulatori bio”, a explicat Mihai Stoicescu, cercetător.
Invenții și experimente la Universitatea din Craiova, realizate de studenți la „Noaptea albă a experimentului ştiinţific”
La rândul lor, studenţii de la Mecanică au prezentat un cart realizat în numai două luni, cu care vor să câștige o competiție în Franța.
„Este un cart de competiţii, cadrul este total făcut de noi, sudat, făcut din ţeavă. Are un motor de 100 cmc ce dezvoltă 20 de cai, are o viteză maximă de 120 de kilometri la oră. Lucrăm la el de două luni. A fost un proiect făcut destul de repede pentru că am avut limită de timp pentru că luni plecăm cu el în Franţa la o competiţie. Ne întrecem la mai multe probe cu cei de acolo. A costat 1000 de euro. Şi am lucrat patru oameni, studenţi în anul III la Facultatea de Mecanică”, a spus Radu Laurenţiu, unul dintre studenţii care au lucrat la proiect.
Totodată, studenții de la Facultatea de Ştiinţe – Departamentul Informatică au realizat o mașină de curse în miniatură și un robot capabil care își poate menține echilibrul.
„Este un roboţel care este capabil să-şi menţină singur echilibrul, deşi are doar două roţi, dar cu ajutorul unui giroscop el reuşeşte să-şi păstreze echilibrul. Giroscopul dă comenzi celor două motoare astfel încât să-şi păstreze centrul de greutate în locul în care este instalat giroscopul. Roboţelul a fost făcut în două săptămâni, dar programarea lui a durat ceva mai mult din cauza giroscopului pentru că trebuia să ne dăm seama cum să-l calibrăm ca să-şi poată menţine echilibrul”, a afirmat Viorel Porumbescu student în anul I la master.
„Noaptea albă a experimentului ştiinţific” este un eveniment care s-a adresat tuturor care, indiferent de vârstă, vor să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare.
„Este un eveniment pe care l-am organizat şi în anii trecuţi şi prin care încercăm să chemăm în jurul Universităţii comunitatea locală, tinerii din zonă, pentru a-i atrage spre studiul ştiinţei, să descopere frumuseţea ştiinţelor”, a afirmat prof.univ. dr. Radu Constantinescu, prorector Cercetare Ştiinţifică şi relaţii cu mediul economic din cadrul Universităţii din Craiova.
Evenimentul a atras sute de curioşi de toate vârstele.
Sursă foto: Jurnalul Olteniei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro