de Remus Vlad și Cătălin Tolontan
Jandarmeria a comunicat puțin din 10 august și până acum.
Motivele sunt mai multe.
TĂCEREA LEGALĂ. Deși mai multe echipe de analiză au văzut cu ochii lor fotografii și filme cu sute de agresori, „acestea nu pot fi arătate oamenilor, ca să se convingă cum arată huliganii care ne-au atacat, pentru că sunt probe în dosarele penale”.
TĂCEREA PRIN ORDIN. În afară de ieșirea ministrului de Interne, Carmen Dan, și a șefilor Jandarmeriei, cei care au participat la acțiunea din Piață nu au fost lăsați să vorbească și să explice, nici măcar fără să le apară fețele și numele.
TĂCEREA SUPĂRATĂ. Jandarmii se consideră sub asediul presei și al opiniei publice, asalt doar parțial justificat, cred ei. Interviul colonelului Paraschiv realizat de Alexandru Căutiș și desființat apoi în studioul Realitatea TV, „deși jurnalistul își făcuse doar meseria”, a inhibat alte luări de poziție ale celor din cadrul forțelor de ordine.
În plus, mai există magistrații militari.
În ultimele câteva zile, în corpul jandarmilor a apărut surpriza și nemulțumirea că „procurorii militari pun o presiune enormă pe noi”.
Libertatea a insistat și a discutat cu jandarmi care au fost în 10 august 2018 în Piața Victoriei.
Subofițerii și ofițerii au acceptat să povestească ce au văzut, ce au simțit, ce cred că s-a întâmplat în cea mai violentă înfruntare publică din ultimele decenii.
Așa cum se spune, sunt oameni care nu vor să se știe cine vorbește, dar vor să se știe ce știu.
„Cel mai șocant lucru a fost comportamentul mulțimii, al oamenilor obișnuiți, care nu veniseră puși pe bătaie”, spune unul dintre jandarmi.
Convenția dialogului cu ziariștii a fost ca nicio parte să nu judece, ci doar să împărtășească, pentru a ajunge la informații.
„Chiar nu judec, vă povestesc ceea ce am văzut. Am participat la zeci de manifestații, unele chiar mai mari. De data aceasta însă, nu doar că oamenii nu s-au delimitat de cei violenți și nu s-au dat la o parte. Mai mult decât atât, oamenii obișnuiți ne înjurau sau ne îmbrânceau când stăteam sau când ne apropiam de ei”, povestește jandarmul.
Constatarea este confirmată și de unul dintre cei care are acces la imaginile TV pe care, de două săptămâni, le analizează echipele speciale ale Jandarmeriei.
„A fost un comportament colectiv schimbat, și aici nu vorbim despre galerii sau despre cei veniți la bătaie, ci de masa de oameni”, recunosc jandarmii care centralizează informația și mărturiile de la colegii lor.
Întrebarea firească este de ce mulțimea s-a comportat așa.
Există mai multe explicații pe care jandarmii le-au conturat. Iar cauzele, în opinia lor, se completează, nu se exclud.
- „Starea de spirit a populației este una critică, de pahar care s-a umplut”, constată ei.
„Încă din primele minute ne-au apostrofat, ne-au reproșat că suntem acolo, ne-au strigat că avem aceleași probleme și ne-au împins”, spune un alt jandarm.
Din descrierile lor, comportamentul oamenilor e mai degrabă unul specific regimurilor în care cetățenii ajung să nu se mai simtă reprezentați și nu mai au încredere în instituții.
Practic, ceea ce se vede la televizor și se simte pe internet, fractura evidentă nu doar dintre taberele partizane, dar și între public și autorități, totul s-a vărsat într-o formă violentă în piață.
- „Ca și noi, jandarmii, oamenii pașnici au fost provocați de cei veniți special ca să facă scandal”.
În ciuda opiniei strecurate inițial către public, nu oamenii din galerii au provocat majoritatea scandalului.
„E vorba de microgrupuri violente, care se mișcau sincronizat, din rândul trei sau patru și care prindeau la mijloc, între ele și jandarmi, oamenii obișnuiți. Și manifestanții pașnici din urmă se iritau”, susțin jandarmii.
Ce înseamnă microgrupuri?
„Microgrupurile sunt, în general, patru, cinci sau șase oameni provocatori, care se mișcă permanent, care au obișnuința înfruntării și a fugii și care mi-au amintit de protestele violente pe care le-am avut de înfruntat în Bosnia”, spune unul dintre jandarmii care au susținut ordinea în Balcani.
El susține că acum a întâlnit același comportament în București.
Bine, dar dincolo de acest sandvici în care au fost prinși oamenii obișnuiți, nu a contat și comportamentul mult mai agresiv al jandarmilor înșiși în reacția ostilă a protestatarilor pașnici?
„Probabil că da”, recunosc oamenii în uniformă.
- „Oamenii au fost enervați și de acei colegi ai noștri care și-au pierdut cumpătul, dar nervii erau generali, mult mai profund instalați în mulțime”.
Cu jumătatea de gură, jandarmii își mărturisesc excesele „unora dintre noi”.
O mulțime agresată reacționează, la rându-i, agresiv.
„Da, așa e, însă, fără să ne scuzăm, mai spunem o dată că am avut în față o mulțime cu o stare de spirit pe muchie. Probabil că e doar un eșantion reprezentativ a ceea ce am ajuns, cu toții, în România de azi”, spun ei.
„Cu precizarea că voi sunteți antrenați ca să vă păstrați cumpătul și în situațiile cele mai dificile”.
„Da, dar nu trăim în altă țară!”, sună ultimul răspuns al unuia dintre jandarmi.
Citește și: