„Rămân ataşat ideii că trebuie să răspundem crizei imigranţilor prin solidaritate şi cu inima”, a declarat Juncker în cadrul cu unei dezbateri cu Martin Schulz, președintele Parlamentului European.

La începutul lunii, Juncker părea să fi renunţat la ideea distribuirii refugiaţilor conform cotelor obligatorii, notând că solitaritatea nu poate fi impusă de sus. Însă acum a respins această interpretare. „Eu am spus că măsurile nu pot fi impuse doar prin dorinţa celor care vor să le impună şi că trebuie să aducem ţările est şi vest-europene împreună în această privinţă”, a precizt acesta.

Întrebat de un jurnalist dacă nu cumva se amplifică disensiunile la nivelul UE pe tema distribuirii refugiaţilor, Juncker a explicat: „Ştim din viaţa personală că este neobişnuit să iubeşti pe cineva dintr-o dată. Pentru ajungerea la dragoste, trebuie să acordăm timpul necesar”.

Juncker a notat că premierul Ungariei, Viktor Orban, este unul dintre principalii critici ai iniţiativei privind refugiaţii, amintind că planul de distribuire a extracomunitarilor a fost aprobat de Consiliul Uniunii Europene. „Nu este vina Uniunii Europene, ci a statelor membre pentru eşecul în privinţa refugiaţilor”, a precizat Juncker, citat de EUObserver.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a criticat dur ţările central şi est-europene, denunţând referendumul organizat de Ungaria şi acuzând că Viktor Orban induce în eroare alegătorii, divizând UE.

„Uniunea Europeană se bazează pe compromis, nu pe confruntare. Europa a fost mereu puternică şi a existat un spirit al unităţii. Ţările est-europene cer solidaritate în privinţa dezvoltării economice, în criza cu Rusia, dar refuză solidaritatea când vine vorba de refugiaţi. Solidaritatea este un principiu, nu este selectivă”, a argumentat Schulz.

 

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI