Jojo a făcut publică prima imagine în care i se vede burtica de gravidă, spre încântarea fanilor, care s-au bucurat enorm de vestea primită. Pentru că nu are o sarcină tocmai ușoară, iar grețurile și arsurile îi dau bătăi de cap, vedeta a primit numeroase sfaturi din partea prietenilor virtuali.
„Eu și Paul vom avea o fetiță. Nu există nici veste mai frumoasă pe care aș fi putut să v-o dau și nici bucurie mai mare pentru noi.
Vom fi părinți și ne simțim binecuvântați pentru că nu există fericire mai mare decât aceea de a cunoaște iubirea că părinte.
Achim este foarte încântat că familia noastră se va mari. De fapt, el a fost cel care a spus că își dorește o surioară înainte că ea să existe măcar, așa că noi credem că el a chemat-o. Abia așteptăm să va spun!! Dacă ați ști de câte ori am vrut să va scriu… Însă acum am simțit că e momentul potrivit, iar eu cred că trebuie să îți urmezi inimă de fiecare data în viață. Când am aflat… am plâns și am râs în același timp și m-am simțit cu adevărat binecuvântată”, a scris Jojo, în urmă cu două zile, pe blogul ei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor