CITEȘTE ȘI: PORTRET: Laura Codruța Kovesi, primul procuror-șef DNA revocat din funcție
UPDATE ora 12:15. Fostul procuror-şef al DNA a făcut declaraţii de presă. Kovesi a spus că mandatul ei încetează de astăzi, precizând că procedura de revocare nu a îndeplinit criteriile prevăzute de lege.
Citiți aici declarația integrală a Laurei Codruța Kovesi.
UPDATE ora 11:45. Decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, decizia președintelui Klaus Iohannis a intrat în vigoare.
UPDATE ora 10:55. Augustin Zegrean, despre revocarea lui Kovesi. Fostul președinte al Curții Constituționale susține că șeful statului nu avea altă soluție decât schimbarea șefei DNA, așa că semnarea decretului ”este un lucru normal”. Nu a fost o decizie ușoară, cel puțin nu una la nivel politic, susține Augustin Zegrean, pentru că ”nu a schimbat doar un director de prăvălie”. Pe de altă parte, lupta anticorupție nu stă într-un singur om, mai spune fostul șef CCR.
UPDATE ora 10:20. Prima reacție a Laurei Codruța Kovesi după revocare. Șefa DNA va face declarații de presă la 12:00, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.
UPDATE ora 10:15. Prima reacție din PSD, după revocarea Laurei Codruța Kovesi. Fostul ministru al Justiției Florin Iordache susține că decizia președintelui Klaus Iohannis este ”un act de normalitate”, având în vedere că decizia Curții Constituționale era obligatorie.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă” a anunțat, luni, Mădălina Dobrovolschi.
Purtătorul de cuvânt a arătat că președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată.
Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare
”În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare. Președintele Klaus Iohannis subliniază că România este și trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca și democrația autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia și alegerea fiecărui cetățean de a respecta, mai presus de orice, Constituția și legile acestei țări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură și o diminuare a statului de drept”, a spus Dobrovolschi.
Aceasta a menționat că, potrivit președintelui, ”într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate”.
”Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989”, a declarat Dobrovolschi.
Hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj către clasa politică.
”Hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept. Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituțională a decis, și citez aici: Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens”, a mai spus Mădălina Dobrovolschi.
Anunţul vine în contextul în care astăzi, expiră, practic, ultimatumul dat de Coaliţie lui Klaus Iohannis pentru a semna decretul de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că membrii Coaliţiei de Guvernare PSD – ALDE decid azi dacă vor merge pe varianta suspendării preşedintelui Iohannis.
„Eu nu aştept răspuns (n.r.: din partea preşedintelui Iohannis privind revocarea) pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, de care îşi bate joc. Nu-l interesează Constituţia, legea, îl interesează propriul interes. Spunea de dictatura majorităţi, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că asta este majoritatea prin alegeri, în democraţie. Este deranjat de majoritate. Este exact logica unui dictator. Nu contează alegerile, contează doar ce vreau unul singur care trebuie să aibă în subordonare CCR, instituţiile. Eu am discutat cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o abordare serioasă. Şi domnul Tăriceanu a spus că nu e de acord, şi că trebuie să analizăm şi să luăm o decizie, da sau nu”, a declarat Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis a amânat, în ultima lună, să spună ce măsură va lua, după decizia CCR de a cere şefului statului să emită decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.
Klaus Iohannis a anunțat pe 16 aprilie, decizia privind revocarea Laurei Codruța Kovesi, într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. În urmă cu mai bine de două luni, ministrul Justiției a inițiat procedura de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. ”Nu voi da curs propunerii ministrului Justiției, a spus atunci președintele, la Palatul Cotroceni.
Citește și