Ion Mărgineanu va împlini 78 de ani pe 26 octombrie, iar peste câteva zile după aniversarea sa va pleca pe jos într-un „maraton” pe care l-a programat din 1993, când s-au împlinit 75 de ani de la Marea Unire.
Pleacă la drum cu o „cârjă bună și frumoasă”
Semnatar al Declarației de Independență și militant pentru Unire, Ion Mărgineanu va porni la drum cu o „cârjă bună și frumoasă”.
Ideea acestei drumeții s-a născut în anul 1993, când a participat la Alba Iulia, împreună cu o delegație de deputați din primul Parlament, la aniversarea a 75 de ani de la Marea Unire, mărturisește într-un interviu pentru Radio Chișinău, Ion Mărgineanu.
Ion Mărgineanu va trece pe jos prin Fălești, Sculeni, Iași, Târgu Frumos, Războieni, Mircești, Piatra Neamț, Lacu Roșu și Blaj, pe parcursul acestei luni, în drumul său spre Capitala Unirii.
Ion Mărgineanu își va începe drumeția la 1 noiembrie ora 12.00, din fața clădirii Poștei din Bălți. Locul de pornire este unul simbolic, având în vedere că această clădire a găzduit, la 3 martie 1918, Adunarea Zemstvei din Bălți, care a votat o Declarație de Unire cu România. Era prima Zemstvă din Basarabia care semna un asemenea document.
„Cinci perechi de încălțăminte”
„Acesta este aportul meu la sărbătorirea Centenarului Unirii. În al doilea rând, sunt născut în județul Bălți care a dat start Unirii. Și mă doare faptul că bălțenii s-au cam rupt astăzi de la această idee, deși mai sunt mulți patrioți și îmi doresc să promovez această sințire a lor prin ceea ce pot eu. Ce să fac altceva? Eu sunt pensionar.
Ar trebui să merg și să dorm. Mai bine îmi trăiesc viața activ. Vinul, cartea și vioara cu cât sunt mai vechi, cu atât e mai bine. Cu acest gând mă pornesc spre România: să duc mesajul basarabenilor că noi suntem pentru Unire.
Nu rușii sunt stăpâni în țara asta, ci noi, și în suflet rămâne de secole tendința spre Unire. Chiar dacă unii nu înțeleg încă acest lucru ei păstrează în ei această idee a unității neamului.
Cinci perechi de încălțăminte, hainele de ploaie și de frig mi le vor aduce copiii din urmă. Eu în schimb o să îmi iau o cârjă bună și frumoasă. Goethe când trecea dintr-un oraș german în altul, când Germania era împărțită în landuri, și când trecea frontiera așa cum trecem noi astăzi din R. Moldova spre România, vameșii îl întrebau: «Dumneata treci atât de des pe aici, cum se întâmplă că nu ai niciodată nimic de contrabandă?».
Iar Goethe răspundea că toată contrabanda sa era în cap, era mintea sa luminată. Așa și eu. Voi trece în România cu gândurile frumoase despre Țara mea, care mă vor însoți și mă însoțesc mereu.
La Alba Iulia, nu cred că voi fi acolo eu buricul Pământului. Voi fi și eu un muritor de rând, dar cel puțin copiii și nepoții mei vor ști că bunicul a participat la adunarea din 2018, parcurgând pe jos atâtea sute de kilometri. Nu am nevoie de ceva mai mult.
Eu am pensie bună, am cu ce trăi, iar onorurile mi le fac copiii mei. Eu nu am nevoie de bogăție materială, ci de cea spirituală, pe care o am, dar nu îmi lipsește să am mai multă.
Nu trebuie să așteptăm ca Unirea să o facă conducerea. Unirea trebuie să o facem noi. Așa cum am făcut Podul de Flori, așa trebuie să facem și Unirea. Un exemplu pentru noi ar fi modul în care a avut loc unificarea Germaniei”, a declarat Ion Mărgineanu, conform timpul.md.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro