Larisa Iordache, care a ratat o mare parte a sezonului în 2016, inclusiv Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din cauza accidentărilor, confirmase inițial participarea pentru 18-19 martie la EnBW DTB-Pokal, unde românca a câștigat titlul în 2014.

Concursul de la Stuttgart trebuia să fie un ultim test la nivel înalt înaintea Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, din luna aprilie.

Și Claudia Fragapane (Marea Britanie) s-a retras din concurs, ea urmând să fie înlocuită cu compatrioata sa Alice Kinsella.

Etapa de Cupă Mondială de la Stuttgart va fi a doua din cele trei concursul de individual compus ale circuitului, după Cupa Americii, programată pe 4 martie, la Newark, și înaintea celei de la Londra, din 8 aprilie.

Câștigătorii se vor alege cu burse de 12.000 de franci elvețieni și cu 60 de puncte în clasamentul Cupei Mondiale.

Larisa Iordache s-a accidentat și s-a retras de la concursul de Cupă Mondială de la Stuttgart. Probleme la câlcâi

Larisa Iordache a acuzat dureri la călcâi și medicii i-au recomandat o pauză de 14 zile.

Larisa Iordache a resimțit o jenă la călcâi de săptămâna trecută, iar la antrenamentul de luni durerea a fost mai puternică și antrenorul ei Cristi Moldovan a decis să meargă la un control medical la INMS, unde a fost supus unui test RMN care a indicat o inflamație a fasciei plantare.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

”Are o problemă la fascia plantară și medicii i-au recomandat un repaus pe picior timp de două săptămâni. Săptămâna trecută am făcut o pauză după ce a avut dureri. Ieri, la o bătaie la sol, a simțit mai puternică durerea și am mers la medic care i-a recomandat două săptămâni de repaus. A făcut și un RMN. Va face apoi un alt control după repaus. Nu e nevoie de operație sau altceva, ar trebui să se refacă după două săptămâni. Cei de la INMS au spus că în două săptămâni se va reface”, a declarat Cristi Moldovan pentru AGERPRES.

Campionatele Europene 2017 de gimnastică de la Cluj bat la ușă (19-23 aprilie), dar Cristi Moldovan nu crede că pauza va afecta pregătirea Larisei: ”E bine să facem acum repaus, pentru că până la Europene avem destul timp și de asta am și renunțat la concursul de la Stuttgart, să nu forțăm pentru că mai avem o lună. Nu vrem să forțăm recuperarea în concurs. Pregătirea era în grafic, așa cum ne-am propus. Pe 25-26 martie este un concurs în Franța, la Saint-Etienne, acela rămâne valabil și nu se pune problema să nu participe acolo. La Stuttgart era o competiție cu invitații și nu am vrut să forțăm piciorul acolo. Era o competiție la individual compus, trebuia să facă patru aparate și nu puteam risca după aceste două săptămâni de repaus să intrăm după câteva zile în program competițional”.

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”

Anca Grigoraș, antrenor federal, a confirmat pentru AGERPRES că Larisa Iordache a suferit o afecțiune la călcâiul drept: ”S-a retras pentru că a avut niște dureri repetate în călcâi, dar nu e ceva extraordinar, pentru că s-a pregătit foarte bine. A făcut un pic de pauză, a reluat apoi și când a ajuns la acrobatică a simțit dureri mai mari ca de obicei și antrenorul a oprit-o. Nu a fost o accidentare, nu a căzut, și a dus-o la medic. Nu este o altă durere decât pe cele care le încearcă de obicei gimnastele. Nu le bagi în seamă decât când devin dureri adevărate, așa cum s-a întâmplat în cazul de față. Are o mică ruptură a unui mușchi din talpă. Medicii i-au dat o pauză de 14 zile, un bandaj mai gros și să nu pună piciorul pe jos. Se va face control și vom vedea apoi. Ea acum nici pregătire fizică deosebită nu poate face, decât la brațe și la abdomen. 14 zile la noi este enorm. La noi se simte și pauza care o faci duminică, așa e la gimnastică”.

 

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.