Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi ANRM

Toate taxele și redevențele datorate de companiile care vor să extragă gaze naturale din Marea Neagră vor fi înghețate pe toată perioada acordurilor petroliere semnate cu statul român, iar acestea își vor putea deduce din baza de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare offshore toate investițiile efectuate în perimetrele concesionate, de la intrarea în vigoare a acordurilor petroliere, în limita a 60% din totalul veniturilor suplimentare

În plus, a fost înghețat pe toată perioada concesiunilor și procentul de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în același an calendaristic pe care petroliștii din Marea Neagră sunt obligați să îl vândă anual pe bursele de gaze din România, în mod transparent și nediscriminatoriu.

Senatorul PMP Traian Băsescu a atras atenţia, în plen, că legea, în forma aceasta, încalcă principiile Tratatului Uniunii Europene.  Potrivit lui Băsescu, fixarea redevenţelor ar trebui făcută pentru relansarea economiei, pentru că ţara noastră nu poate consuma gazele din Marea Neagră. Ce veţi face cu jumătate din cantitate, care rămâne în ţară, gândiţi înainte de a vota ca redevenţele să ne permită relansarea petrochimiei, să avem gaze pentru populaţie. România are doar 32% din locuinţe aprovizionate cu gaze”, a mai spus Băsescu.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.

Au fost exprimate 81 voturi „pentru”, nouă împotrivă (USR) şi 15 abţineri.

Dragnea: Statul român va avea, în baza Legii offshore, beneficii majore de 50% din producţia de gaze

Statul român va avea, în baza Legii offshore, beneficii majore de 50% din producţia de gaze, care vor tranzacţionate pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, în plus faţă de redevenţe, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, la finalul şedinţei grupului social-democraţilor din Camera Deputaţilor.

„La Camera Deputaţilor s-au introdus amendamente astă vară prin care, în plus faţă de Senat, s-au prevăzut unele lucruri, şi anume: s-a prevăzut în plus un impozit pe venitul suplimentar, care poate merge până la 13,2 miliarde de dolari. De asemenea, 50% din producţia din gaze să fie tranzacţionată pe bursa din România. Aceste două lucruri au rămas neschimbate. (…) Nu se modifică absolut nimic faţă de ceea ce am spus astă vară. Statul român va avea aceleaşi beneficii majore, şi anume 50% din producţia de gaze, care se va tranzacţiona pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, care vine în plus faţă de redevenţe. A treia chestiune care a fost eliminată de fapt la Camera Deputaţilor: nu se îngheaţă fiscalitatea generală, ci doar regimul fiscal specific pentru offshore, respectiv redevenţa respectivă şi impozitul pe venitul suplimentar”, a arătat el într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”
Recomandări
Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”

În ce priveşte mecanismul de deducere a investiţiilor, el a precizat că problema este dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, neavând niciun fel de influenţă asupra sumelor pe care statul român le va câştiga.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI