SIMONA HALEP (3) – JELENA OSTAPENKO 6-4, 4-6, 3-6
Simona Halep, cu un stil defensiv, la alibi, așteptând greșeala rivalei, a pierdut a doua finală la Roland Garros, după cea din 2014. Dacă împotriva rusoaicei Maria Sharapova nu a fost favorită, acum a avut meciul în mână. A condus cu 6-4, 3-0, dar a fost ”întoarsă” de Jelena Ostapenko, locul 47 mondial, care a lovit mingea cu ochii închiși, la risc. Și i-a intrat! Și în setul decisiv, Halep a avut 3-1, dar adversara, 20 de ani pe 8 iunie, a reușit 5 game-uri la rând. De luni, Simona Halep va urca pe locul 2 WTA. Acum este pe 4 mondial. Ratând victoria, Simona a dat cu piciorul și primei poziții mondiale.
Ostapenko a debutat la Paris și bate record după record. Ultima jucătoare care a câștigat încă de la debut un titlu de Mare Șlem a fost Barbara Jordan, în 1979, la Australian Open. Finala Halep – Ostapenko a durat două ore fără un minut. Jelena a terminat cu 54 de lovituri câștigătoare și 54 de greșeli neforțate. Nu s-a temut să greșească, iar asta a ajutat-o. Ostapenko, ”taifunul” din Letonia, a fost sportiva care a riscat mai mult în finală. Tânăra va urca pe locul 12 mondial.
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Setul 3 s-a încheiat după 31 de minute. Primele două seturi au durat 39 și 49 de minute.
Dramatism în finală. La 3-3, Jelena face break ajutată de banda fileului. Ostapenko servește pentru 4-3.
Simona Halep se duce la 3-1, dar Ostapenko nu se lasă și face break: 3-2.
Traian Băsescu îl atacă pe Cristian Tudor Popescu – CTP, care comentează jocul pentru postul Pro TV.
ACTUALIZARE 17.53. Simona astâmpără ”furtuna” Ostapenko, 2-1 cu serviciul.
ACTUALIZARE 17.44. Simona începe setul cu game, dar salvează 15-40.
Simona Halep cedează setul secund. A durat 46 de minute. Românca a avut 3-0, dar n-a știut să gestioneze avansul.
ACTUALIZARE 17.33. Ostapenko va servi pentru a lua setul doi. A avut 4-3 cu break avans, dar Simona n-a lăsat-o să se desprindă. A urmat încă un break Jelena.
ACTUALIZARE 17.24. Simona Halep a fost egalată la 3. Setul este într-un punct critic.
După 51 de minute, Simona consolidează cu serviciul. Este 3-0, după 14 minute scurse din manșa secundă. Doar trei game-uri o despart pe Simona Halep de titlu.
ACTUALIZARE 17.02. După 10 minute, Halep conduce cu 2-0. Pare scăpată în câștigătoare.
ACTUALIZARE 16.55. Simona începe ”a la grande”. Revine de la 0-40 și câștigă game-ul. În tribună, Stere Halep suferă alături de fiul său, Nicolae – fratele mai mare al Simonei.
SETUL 2
Trofeul este tot mai aproape.
Cifrele primului set:
Halep:
- 64% 1st serve
- 67% 1st serve points won
- 25% 2nd serve points won
- 3 for 5 on break points (broke in every game she had a break point)
- 1 for 3 break points saved
- 1 winner
- 2 unforced errors
Ostapenko
- 48% 1st serve
- 64% 1st serve points won
- 27% 2nd serve points won
- 2 for 3 break points won
- 2 for 5 break points saved
- 14 winners
- 23 unforced errors
ACTUALIZARE 16.50. Primul set a durat 39 de minute. Simona e la un set de titlu. La 30-30, românca a dat dovadă de curaj, a riscat mai mult și și-a procurat prima minge de set. A și fructificat-o.
ACTUALIZARE 16.44. Simona revine de la 0-30 și își face game-ul de serviciu.
ACTUALIZARE 16.39. Ostapenko este ca un pitbull! A egalat la 4, după egalitate.
ACTUALIZARE 16.34. După ce salvează o minge de break, Halep trece din nou în față, cu serviciul: 4-3.
ACTUALIZARE 16.30. Jelena joacă energic, astfel că și greșește. Simona își ia break-ul înapoi: 3-3.
ACTUALIZARE 16.27. Ostapenko face break la 15, beneficiind și de noroc, la o minge care a atins banda și s-a oprit în suprafața de joc. Statistica arată astfel, după 5 game-uri.
Ostapenko: 7 winners, 7 unforced errors.
Halep: 1 winner, 1 unforced error.
ACTUALIZARE 16.25. Și Ostapenko își face serviciul, fără emoții, la 15.
ACTUALIZARE 16.20. Vine și primul game al Simonei, la 0. În tribune se strigă ”Si-mo-na”, ”Si-mo-na”!
ACTUALIZARE 16.18. Simona face rebreak, la 30. În tribună, Nadia Comăneci urmărește jocul de lângă Ion Țiriac. Mama Simonei, Stania, stă lângă Virginia Ruzici.
ACTUALIZARE 16.12. Simona începe cu serviciul. De obicei, când câștigă tragerea la sorți, alege să primească. Jelena face break la 0. Jelena este ”câine”. Joacă la ”futu-i mă-sa”, după cum spune Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României. Adică închide ochii și lovește cu forță, la risc.
Ostapenko este a cincea sportivă care nu e cap de serie și care prinde finala la Paris în era Open, de la Mima Jausovec, care s-a duelat cu Chris Evert în 1983. Celelalte au fost Helen Gourlay (1971), Renata Tomanova ( 1976) și Florența Mihai ( 1977).
Halep și Ostapenko pot deveni a treia jucătoare născută după 1990 care câștigă un titlu de Mare Șlem, după Petra Kvitova (Cehia) în 2011 și în 2014, victorii la Wimbledon, și Garbiñe Muguruza (Spania), la Roland Garros 2016. Simona are 25 de ani, iar rivala – 20 de ani, vârstă împlinită acum două zile.
ACTUALIZARE 16.05. Jucătoarele au intrat pe teren, însoțite de copii de mingi.
Meciurile directe: 0-0
Ana Ivanovici a fost premiată, într-o ceremonie desfășurată ieri. Ana a câștigat titlul la Roland Garros în 2008, anul în care Simona Halep a triumfat la junioare. Sportiva din Serbia s-a restras recent din tenis.
Drumul până în finală al Jelenei
Bacsinszky, Wozniacki, Stosur
Jelena Ostapenko’s Road to the @RolandGarros Final! #RG17 pic.twitter.com/e9OdTAnAL0
— WTA (@WTA) June 10, 2017
Drumul până în finală al Simonei
Suarez Navarro, Svitolina, Pliskova@Simona_Halep‘s Road to @RolandGarros Final! #RG17 pic.twitter.com/mbeU37Fnpj
— WTA (@WTA) June 10, 2017
ACTUALIZARE 10 iunie, ora 13.12. Pro TV ar fi plătit suma 200.000 de euro, pentru a prelua mea finală. În România, exclusivitate pentru a transmite turneul de la Roland Garros o are canalul Eurosport.
⌛️ Le compte à rebours a commencé !
🎾 Finale 👩 #RG17 : @Simona_Halep vs J.Ostapenko
⚔ Un duel inédit
⁉️ L’expérience vs la la fougue…
👀 ⏯ pic.twitter.com/o0RttIAMym— Roland-Garros (@rolandgarros) June 10, 2017
La dublu junioare a câștigat o jucătoare de origine română Bianca Andreescu. Povestea jucătoarei pe care România a pierdut-o, AICI.
🏆 Chez les juniors, 🇨🇦 Andreescu – Branstine sest imposée dans le tournoi de doubles féminin vs Pervushina – Potapova 🇷🇺 6/1, 6/3 #RG17 pic.twitter.com/FlRpTmhEO6
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 10, 2017
Tragedie în sport: Antrenorul de tenis de masă Aurel Ovanez a făcut infarct și a murit în timp ce urmărea semifinala Halep – Pliskova!
ACTUALIZARE 10 iunie, ora 12.04. Simona Halep va fi primită ca o regină în Capitală, la Salonul Oficial din incinta Aeroportului Otopeni. Nu se știe ziua sosirii. Dacă va câștiga, revenirea în București ar urma să aibă loc luni, deoarece campionii sunt obligați să facă poza oficial, la Tour Eiffel. În caz că va pierde, ar putea fi duminică în Becurești.
ACTUALIZARE 10 iunie. Halep s-a relazat ieri la meciul Murray – Wawrinka! Finală Rafael Nadal – Stan Wawrinka, la Roland Garros. Spaniolul, spre al 10-lea titlu pe suprafața roșie de la Paris
Simona halep watches Andy Murray and Stan wawrinka with Darren Cahill and ion tiriac. #halep #cahill #tiriac #rg17 ( AFP ) pic.twitter.com/uFCsI9yGj5
— Phil (@tennis_phil) June 9, 2017
ACTUALIZARE 10 iunie. Meciul e și pe Eurosport, și pe Pro TV. Dar și în Herăstrău sau la Promenada, în București. Meciul Halep – Ostapenko se poate vedea pe un ecran gigant, în Parcul Herăstrău
Motocicliștii de la Motorsport Race Management și Imporium Moto aflați la Campionatul European de Motocross la Zărnești sunt alături de campioana noastră Simona Halep în finala de la Roland Garros.
ACTUALIZARE 10 iunie. Ea e în fața Simonei. Cine este Jelena Ostapenko, adversara Simonei Halep. Letona spulberă toate recordurile la Paris
ACTUALIZARE 10 iunie. Un fel de FCSB – Dinamo? Finala de la Roland Garros Simona Halep – Jelena Ostapenko, un altfel de derby Steaua – Dinamo. Letona, palmares negativ cu româncele / GALERIE FOTO
ACTUALIZARE 9 iunie. Glezna încă doare! Simona Halep are probleme de sănătate înainte de finala de la Roland Garros: „Glezna, nu ştiu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului”
ACTUALIZARE 9 iunie. Ar putea veni locul 1 în lume, dar parcă mai important e trofeul! Știați că Dinala Safina a fost locul 1 în lume? Nu, pentru că nu a câștigat nici un turneu de Grand Slam! LIVE TEXT – Roland Garros 2017. Simona Halep are șansa să devină noul lider WTA | FOTO&VIDEO
ACTUALIZARE 9 iunie. Meciul va fi transmis de Eurosport 1 și de Pro TV. Pro TV transmite finala Halep – Ostapenko. Meciul de la Paris va începe la ora 16.00
ACTUALIZARE 9 iunie. Amazoana noastră! De ce și-a mișcorat sânii Simona Halep. O dezamăgire a determinat-o să ia marea decizie! EXCLUSIV
ACTUALIZARE 9 iunie. Simona cucerit și trofeul de la juniori, în 2008. Cine este antrenorul care i-a fost alături Simonei Halep la titlul din 2008 de la Roland Garros / GALERIE FOTO
ACTUALIZARE 9 iunie. Noua Halep, mai puternică, mai decisă! De ce țipă Simona Halep în timpul disputării punctelor. A luat-o pe urmele Mariei Sharapova / VIDEO
ACTUALIZARE 9 iunie. Simona Halep simte că a venit momentul cel mare: victorie la un turneu de Grand Slam și locul 1 mondial.
“Vreau să o întrec pe Virginia Ruzici! Dar nu discut cu ea despre asta, pentru că atunci totul era diferit, sunt mulţi ani de atunci, tenis diferit, condiţii diferite. Am mai fost în poziţia asta, aşa că nu am nevoie de sfaturi cum să gestionez presiunea. Doar o să discut cu antrenorul meu despre tactică şi atâta tot. Pot să stăpânesc emoţiile, pot să stăpânesc presiunea, nu sunt cu capul în nori, cum am fost în 2014, sunt foarte ok, ştiu că se poate întâmpla orice în finală, aşa că trebuie doar să-mi joc şansa şi să dau tot ce e mai bun, pentru că voi întâlni o jucătoare dificilă”, a menţionat Halep.
“Jocul meu este mai puternic şi diferit, gândesc mai mult şi joc mai inteligent, sunt mai bună şi mai puternică din punct de vedere fizic, am o atitudine mai bună. Cred că sunt o jucătoare mai diferită şi mult mai puternică decât în 2014. Alerg mai mult, nu obosesc, am lucrat mult în anii aceştia şi bineînţeles că şi experienţa contează”.
În 2014, în finala pariziană, a fost Simona Halep – Maria Șarapova 4-6, 7-6, 4-6.
În finala de la Roland Garros, programată sâmbătă, de la ora 16,00, Halep o va înfrunta, în premieră, pe Ostapenko (20 ani împliniți joi, 47 WTA), victorioasă cu 7-6 (4), 3-6, 6-3 cu Timea Bacsinszky (Elveția).
LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep – Jelena Ostapenko. Miza e trefeul, 2.100.000 de euro și locul 1 mondial
Finalista se va alege cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA.
De remarcat că Ostapenko a jucat trei finale (2015 — Quebec City, 2016 — Doha, 2017 — Charleston) și nu a câștigat niciuna.
LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep – Jelena Ostapenko. Românca, a 25-a finală, al 16-lea trofeu și cel mai important?
Halep a ajuns la a 25-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obținut șase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar anul acesta a câștigat la Madrid.
Halep a mai jucat nouă finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, iar în 2017 la Roma.
LIVE TEXT Finala de la Roland Garros: Simona Halep – Jelena Ostapenko. Dă cu ghioaga!
Ostapenko, profesionistă din 2012, nu are nici un succes în turneele WTA. A câștigat 1.288.260 $ din tenis. Ea a câștigat șapte single-uri și opt titluri de dublu în turneele ITF. E campioană de juniori la Wimbledon 2014.
Antrenată inițial de mama ei, Jeļena Jakovļeva, și pregătită fizic de Jevgeņijs, tatăl ei, a intrat pe mâinile Anabelei Medina Garrigues.
E o jucătoare agresivă, cu lovituri puternice (după viteza media, e a patra de la Wimbledon, 73 km/ h, luând în considerare atât băieții, cât și fetele!) care caută liniile. Cu 245 de ”winners” în 6 meciuri, e lidera absolută a acestei ierarhii din ambele tablouri.
Jelena Ostapenko era clasată la începutul turneului abia pe locul 47 mondial și nimeni nu îi acorda nicio șansă la începutul turneului, mai ales că până la acest turneu aceasta mai reușise într-un Grand Slam doar turul 3 la Australian Open în 2017 și turul 2 la Roland Garros și Wimbledon în 2015.
Halep și Ostapenko nu s-a întâlnit niciodată în circuitul profesionist.
Citiți și
- Simona Halep a știut că va câștiga un turneu de Mare Șlem. Profeția făcută pentru ”Libertatea” în 2013, de mare actualitate!
- Simona Halep, a treia finală a carierei la Roland Garros. Ce spune Elena Bogdan, învinsa din 2008
- Simona Halep, în finala de la Roland Garros. Cine sunt antrenorii cu care sportiva a lucrat în carieră. Nu s-a despărțit în relații cordiale de români
- Jelena Ostapenko e nebună! Cine a făcut această acuzație ! ”A aruncat cu racheta în direcția unui copil de mingi”. ”Bitch fight” în 2016! / FOTO&VIDEO
- Ilie Năstase și Viginia Ruzici au câștigat la Roland Garros în proba de simplu. Simona Halep, a treia pe listă? Nasty și Țiri, laureați și la dublu
- Ilie Năstase o vede pe Simona Halep câştigătoare la Roland Garros: ”Nu poate pierde cu acea letonă”
- Karolina Pliskova, uluită de jocul Simonei Halep: ”Cred că aş fi bătut 99% dintre fete cu tenisul de astăzi!”
- LIVE TEXT – Roland Garros 2017. Jelena Ostapenko, prima finalistă la fete. Irina Begu și Raluca Olaru, eliminate miercuri, în ”sferturi”, la dublu | FOTO&VIDEO