Drumurile lungi, turneele și programul haotic par să o fi făcut pe artistă să amâne momentul în care va deveni mămică. Ea spune că beneficiază de sprijinul apropiaților în tot ce face în carieră. ”Nu sunt singură în tot zbuciumul ăsta. Cel mai mare susinător al meu este publicul, apoi familia. Familia mea e formată din cei mai mari fani ai mei. Și omul care este managanerul meu, prietenul meu, iubitul meu, este foarte important”, a declara Lora, la Antena Stars.

Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, mai au astfel de așteptat până când vor deveni părinți. Întrebată de un eventual urmaș, Lora a evitat elegant subiectul. „Suntem o echipă foarte puternică. Contribuie foarte mult, e foarte important. Toată lumea care susţine un artist contribuie la cariera lui. Am rezultate frumoase. E bine să știi că nu muncești, așa, în gol. Am foarte mulţi prichindei pe lângă mine, simt că fac parte dintr-o familie foarte mare, care compensează orice ar putea fi un minus în viața unui om. Eu sunt foarte iubită, sunt foarte bine acum, toate lucrurile vin la timpul lor”, a spus Lora.

Cât despre vacanță, Lora visează deja la un tărâm exotic, în care să se relaxeze după un an plin de concerte: ”Ianuarie, să dea Dumnezeu, îmi doresc să fie vacanță. Îmi doresc undeva cu apă turcoaz, nisip alb și palmieri”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Recent, Lora a făcut o serie de dezvăluiri despre viața ei care se desfășoară mai multe alergând de la un concert la altul. după ce a fost la un pas de nenorocire în urma unei rerezentații ce a avut loc la Stăuceni. Acolo mai mulţi bărbaţi s-au urcat pe gard şi au vrut să intre pe scenă. Cântăreața spune că programul ei este unul infernal și că de multe ori nu are timp să stea la poze cu fanii, fapt ce ar fi putut să ducă la incidentul de la Stăuceni. „Mi s-a întâmplat să cedez fizic şi să ajung pe la urgenţă, ca minunaţii doctori şi minunatele asistente să aibă grijă de mine cu perfuzii cu vitamine. Dorm în maşină de obicei. M-am obişnuit deja. A început să devină din ce în ce mai greu să postez pe Facebook. Nu am timp. Dacă am câteva minute libere prefer să trag o gură de aer.  În maratonul de 5 concerte în două zile e posibil să nu am când să fac poze cu fanii. Îmi cer iertare de pe acum. E foarte posibil să mă ia Ghenu de o aripă şi să fugim, dar este de înţeles”, a explicat Lora în emisiune.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI