Lucian este unicul supraviețuitorul și a pus mâna pe marele premiu, în valoare de 100.000 de euro. Zapp a obținut patru voturi de la juriu, Iulian a câștigat două voturi, în timp ce Otniela a reușit să convingă un singur jurat că merită marele premiu.
„Am știut întodeauna că voi câștiga. Ce voi face cu banii? Deocamdată, bine că-i am. Mai târziu voi vedea”, a declarat Lucian, la scurt timp după ce a aflat că a câștigat competiția.
Cu câteva minute înainte să se afle cine a câștigat Supraviețuitorul, Diana Burnaz a câștigat premiul pentru cel mai popular concurent de la Supraviețuitorul, deși nu a ajuns până în finala competiției. Diana este unul dintre jurații care decid cine câștigă marele premiu.
Timp de 44 de zile, concurenţii din Supravieţuitorul au încercat să facă faţă probelor dificile, în care şi-au făcut alianţe şi strategii şi au trăit în condiţii extreme, fără hrană şi lucrurile cu care erau obişnuiţi acasă. Membrii triburilor Tubig şi Hangin au luptat la începutul competiţiei în echipă, apoi individual în tribul Araw, iar cei eliminaţi au fost trimişi pe Insula exilului. Din exil, numai Lucian a reuşit să reziste şi s-a întors în joc.
Citește și: Primele imagini din platoul finalei Supraviețuitorul
Lucian-Zapp a câștigat Supraviețuitorul 2016. Ce a declarat înaintea marii finale
Cu câteva ore înainte de aflarea cine a câștigat Supraviețuitorul, Otniela a declarat:
„Am emoții, de-abia aștept să văd ce se va întâmpla! Sunt mândră de jocul meu și sper că persoanele în care am avut eu încredere să nu mă dezamăgească.”.
Iulian a completat: „În afara faptului că am emoții, aștept să vină momentul finalei, pentru că am câteva cuvinte de spus și sunt foarte curios dacă oamenii cu care am trăit atâta timp în trib și-au manifestat frustrarea că nu sunt ei în finală și nu m-au votat.”. Dacă Otniela și Iulian sunt curioși de reacția juraților,
Lucian-Zapp este, la fel cum ne-a obișnuit, foarte sigur pe el: „Ce să zic? Nu am emoții, chiar nu am! Cum am zis și la început, când am plecat de acasă și am venit să particip la Supraviețuitorul, îmi doresc să câștig! Optimistul din mine își spune cuvântul! Ne vedem diseară!”.
Luni seara, în ultima ediţie înregistrată Supravieţuitorul, Otniela, Lucian, Robert, Andrei şi Iulian au avut de trecut trei probe solicitante pentru a-şi asigura un loc printre finalişti. În urma probelor extrem de dificile, Lucian, Otniela şi Iulian au dovedit că sunt adevăraţi supravieţuitori, au luptat remarcabil şi au ajuns în finală.
În primele zile pe insula din Filipine, Otniela îşi dorea să plece acasă, însă cu o ambiţie de fier şi foarte multă voinţă, ea a trecut peste toate obstacolele şi a luptat cot la cot cu băieţii de fiecare dată. Otniela este make-up artist, este o fire sportivă, extrem de energică, iubeşte aventura şi îşi doreşte ca în viaţă să facă doar ceea ce îi place, să nu fie nevoită să facă lucruri de care nu se simte atrasă, iar în ceea ce priveşte viitorul, Otniela spune că: „Dacă mi-aş programa viitorul, cred că l-aş face pe Dumnezeu să râdă.”
Lucian a fost unul dintre cei mai controversaţi concurenţi din Supravieţuitorul. Cu toate că a fost primul eliminat şi trimis pe Insula exilului, el a rezistat şi a fost primul care a intrat în marea finală. Lucian este barman, a făcut trei ani de box, şapte ani înot şi trei ani baschet, este foarte atent la alimentaţie şi încearcă să aibă un stil de viaţă sănătos. A început competiţia încrezător în forţele lui, s-a înscris pentru a câştiga, iar la început spunea că: „Mă voi conforma situaţiei cu calm, voi căuta să-mi asigur existenţa.”
Iulian şi-a serbat ziua de naştere în Filipine, alături de colegii săi din Supravieţuitorul. Este cel mai mic concurent din joc, are doar 19 ani, dar a dovedit că este un om puternic, ambiţios şi că nimic nu este imposibil. Iulian este sportiv de performanţă, îi place să-i ajute pe ceilalţi şi să încerce lucruri noi şi este o fire competitivă. În momentul în care a decis să se înscrie în competiţie, Iulian spunea: „Consider că ăsta e momentul în care bunurile materiale sau statutul social nu pot influenţa viaţa de pe insulă.”
În seara aceasta, în finala Supraviețuitorul, Otniela, Lucian-Zapp şi Iulian vor afla voturile colegilor lor care formează juriul Supravieţuitorul, Adina, Andreea, Raisa, Mircea A., Mircea S., Andrei, Robert, care vor stabili câştigătorul premiului în valoare de 100.000 de euro şi titlul de unicul supravieţuitor.