Howard Schultz, care în timpul campaniei electorale a susținut-o pe Hillary Clinton, rivala lui Trump, a declarat într-o scrisoare deschisă adresată angajațiilor că ordinul preşedintelui Statelor Unite a generat „confuzie, uimire şi opoziţie”, iar firma nu va sta deoparte şi nu va păstra tăcerea, în contextul în care neîncrederea în legătură cu acţiunile noii administraţii creşte pe zi ce trece.
Schulz a adăugat că promisiunea de recrutare reprezintă un efort pentru a primi şi a căuta oportunităţi pentru cei care fug de război, violenţă, persecuţie şi discriminare.
Starbucks operează peste 25.000 de magazine în peste 75 de ţări şi va începe recrutarea în Statele Unite, concentrându-se pe oamenii care au lucrat în armată sau care au sprijinit armata.
De altfel, mai mulți directori ai marilor companii critică ordinul semnat de Trump. Liderii unor firme precum Facebook și Google au făcut declaraţii publice prin care critică iniţiativa preşedintelui american. De exemplu, motorul de căutare online Google a înființat un fond de criză în valoare de două milioane de dolari, la care se adaugă donații în valoare de alte două milioane de dolari din partea angajaților Google, în beneficiul mai multor organizații americane care îi sprijină pe imigranți.
Airbnb, oferă cazare gratuită oamenilor
Mai mult, reţeaua online care permite oamenilor să îşi listeze sau să îşi închirieze proprietăţile rezidenţiale pe termen scurt, Airbnb, oferă cazare gratuită oamenilor care sunt afectaţi de restricţiile de călătorie şi nu pot ajunge în Statele Unite, potrivit Washington Post.
Trump a suspendat vineri, printr-un ordin executiv, pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiați în Statele Unite și a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen. Liderul de la Casa Albă susține că scopul acestei acţiuni este de a preveni pătrunderea în ţară a „teroriştilor islamişti radicali”.
Citește și:
- Donald Trump a suspendat primirea refugiaților în SUA. Musulmanii din șapte țări au interdicție
- Google și-a rechemat angajații imigranți după decizia lui Trump
- Malala, laureată cu premiul Nobel pentru Pace, are “inima frântă” după ce Trump a suspendat primirea refugiaților în SUA
- Un regizor nominalizat la premiile Oscar nu va putea să intre în SUA, în urma unei decizii luate de Trump
- Străini întorși din drumul către SUA, după decizia lui Donald Trump. Cei care au „cărți verzi”, vizați de interdicție
- Iranul răspunde la ordinul emis de Donald Trump
- Ordinul lui Donald Trump împotriva musulmanilor a fost blocat parţial de un judecător federal
- Proteste pe aeroporturile din SUA, după ce Trump a interzis accesul musulmanilor din șapte țări | FOTO