După aproape 17 ani de la atentatul terorist din 11 septembrie 2001, familia lui Osama bin Laden rămâne o parte influentă a societății saudite – precum și o amintire a celui mai întunecat moment din istoria regatului.

Alia Ghanem, mama lui Osama bin Laden, cei doi fii ai săi care mai trăiesc, Ahmad și Hassan, și soțul ei, Mohammed al-Attas, bărbatul care i-a crescut pe cei trei băieți, au acordat un interviu exclusiv pentru The Guardian.

Toată lumea din familie are o povestea proprie despre omul de al cărui nume se leagă creșterea terorismului mondial. Dar Ghanem, cea care i-a dat naștere lui Osama, își descrie fiul ca pe un bărbat care și-a pierdut cumva calea. „Viața mea a fost foarte dificilă pentru că era atât de departe de mine”, spune ea, vorbind cu încredere. „Era un copil foarte bun și m-a iubit atât de mult”.

Mama lui Osama bin Laden vorbește prima dată despre fiul său. Femeia susține că liderul al-Qaida a fost spălat pe creier

Familia a acordat interviul în conacul pe care îl dețin în Djedda, metropola din Arabia Saudită, și care a fost casa clanului Bin Laden de generații. Ei sunt și astăzi una dintre cele mai bogate familii ale regatului, având în spate un imperiu în domeniul construcțiilor.

Ani buni, Ghanem a refuzat să vorbească despre Osama, la fel cum au făcut toți ceilalți membri ai familiei lor. Dar la nouă ani după moartea acestuia în Pakistan, femeia ajunsă la 75 de ani, își descrie fiul cel mare ca fiind un băiat timid și inteligent. ” La 20 de ani a devenit studentul Universității Regele Abdulaziz, locul unde a și fost radicalizat. Oamenii din universitate l-au schimbat. A devenit un om diferit”, susține mama sa.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Unul dintre oamenii pe care i-a întâlnit acolo a fost Abdullah Azzam, membru al Frăției Musulmane, care mai târziu a fost exilat din Arabia Saudită și a devenit consilierul spiritual al lui Osama. „A fost un copil foarte bun până când a întâlnit niște oameni care l-au spălat pe creier când avea abia 20 de ani. Era un fel de cult. Au adunat bani pentru cauza lor. Eu îi spuneam mereu să stea departe de ei, dar el nu a recunoscut niciodată în fața mea ce face, pentru că mă iubea așa de mult”, povestește mama liderului al-Qaida.

La începutul anilor 1980, Osama a mers în Afganistan pentru a se alătura luptei împotriva ocupației rusești. „Toți cei care l-au întâlnit în primele zile îl respectau”, spune Hassan, preluând povestea de la mama sa. „La început, eram foarte mândri de el. Chiar și guvernul saudit îl trata într-un mod foarte nobil și respectuos. Apoi a venit Osama mujahidul”, spune fratele lui.

Hassan încearcă să explice transformarea lui Osama din luptător pentru o cauză nobilă în jihadist. „Sunt foarte mândru de el în sensul că el a fost fratele meu cel mai mare. M-a învățat foarte multe. Dar nu cred că sunt foarte mândru de el ca bărbat. A provocat o furtună la nivel global și a fost totul pentru nimic”.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Mama lui Osama, a intervenit din nou în discuție atunci când discuția a revenit la anii tinereții fiului ei cel mare. „Era foarte drept. Învăța foarte bine la școală. Îi plăcea cu adevărat să studieze. El și-a cheltuit toți banii în Afganistan”. Întrebată, însă, dacă a bănuit vreodată că băiatul ei ar putea deveni un jihadist, ea a răspuns hotărâtă că ”Nu mi-a trecut niciodată prin minte”. Iar atunci când a înțeles în sfârșit că acest lucru s-a întâmplat, ea spune că a fost ”extrem de supărată. Nu voiam să se întâmple așa ceva. De ce ar da cu piciorul la tot în felul acesta?”.

Familia susține că l-a văzut ultima dată pe Osama în Afganistan în 1999, un an în care l-au vizitat de două ori la baza sa de lângă Kandahar. „A fost o locație de lângă aeroport pe care au capturat-o de la ruși”, spune Ghanem. „A fost foarte fericit să ne primească. Ne arăta împrejurimile și a stat cu noi în fiecare zi pe care am petrecut-o acolo. A ucis un animal și a organizat o serbare la care a invitat pe toată lumea”.

După ce mama lui Osama a plecat din camera în care s-a ținut interviu, frații acestuia au putut să vorbească mult mai deschis. Ei au ținut să explice că trebuie ținut cont de faptul că o mamă este rareori un martor obiectiv. „Au trecut 17 ani și ea continuă să nege adevărul în legătură cu Osama”, spune Ahmad. „L-a iubit atât de mult și refuză să-l învinuiască. În schimb, îi acuză pe cei din jurul lui. Îl vede doar pe băiatului bun, partea pe care ne-o arăta nou. Nu l-a cunoscut niciodată pe jihadist”, spune fratele liderului al-Qaida.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

„Am fost șocat, uimit”, povestește Ahmad despre momentul în care a aflat despre atentatele din 11 septembrie. „A fost un sentiment foarte ciudat. Am știut la început că a fost Osama, încă din primele 48 de ore. De la cei mai tineri la cei mai în vârstă, ne-a fost rușine de el. Știam că toți urmam să ne confruntăm cu consecințe oribile. Familia noastră din străinătate, Siria, Liban, Egipt și Europa, s-a întors în Arabia Saudită”, spune acesta.

Acum, după aproape două decenii, membri familiei Bin Laden se pot mișca relativ liber în interiorul și în afara regatului, dar continuă să fie monitorizați cu atenție de autoritățile saudite, mai ales că încă mai există grupuri care îl văd pe Osama bin-Laden drept un erou.


Citește și: Pisica anului 2018 în Marea Britanie. Theo i-a salvat viața stăpânei sale


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
FANATIK.RO
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Observatornews.ro
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI