Godină a publicat o fotografie cu un câine de la Poliția de Frontieră, alături de care a așternut cuvinte alese pentru patrupedele pe care le iubește nespus. ”Niciodată nu am înțeles de ce cuvântul „câine” este de multe ori folosit ca un epitet pentru a arăta răutatea unui om. Cred că a-i spune unui om „câine” ar trebui să fie unul dintre cele mai exagerate complimente. Ar însemna că ai o părere foarte bună despre el, că îl consideri un prieten adevărat, loial, sufletist, devotat, drăgăstos, recunoscător etc. La mulți ani tuturor câinilor din lume! Astăzi este ziua lor”, a scris Marian Godină.
Marian Godină, polițistul din Brașov devenit celebru grație poveștilor hazlii de pe Facebook, a surprins din nou, recent, prin corectitudinea sa. Acesta a fost fotografiat în trafic, după ce a oprit o mașină cu însemnele ANAF.
Fotografia cu Marian Godină la datorie a fost publicată pe pagina de Facebook „Polițiștii au umor”, iar ce care au văzut-o au apreciat corectitudinea polițistului.
„Foarte tare! Felicitări! Cred că ești spaima tuturor șoferilor în oraș!”, „Asta iubește lumea la Godină, faptul că nu selectează pe nimeni, ci ia la gramadă”, „De-ar fi mai mulți cei care să își facă meseria temenic, poate ar fi mai sigur de circulat pe străzi. Felicitări, ține-o tot așa”, sunt câteva din comentariile care au apărut pe rețeaua de socializare.
Marian Godină a publicat cartea ”Flash-uri din sens opus” și un volum pentru copii
Marian Godină şi-a publicat prima carte, „Flash-uri din sens opus”, volum care s-a vândut, după lansare, cu aproximativ 30 de lei. În doar o lună şi jumătate, s-au vândut peste 40.000 de exemplare, ceea ce înseamnă că Godină a făcut o mică avere din cartea sa.
La începutul lunii iunie, chiar de Ziua Copilului, poliţistul-scriitor a mai publicat o carte, de data aceasta pentru copii. Este vorba despre volumul „În misiune cu Marian. Eu nu-s pitic, am ghiozdanul mare”, ce își propune să le explice celor mici care sunt regulile de circulație.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro