Chiar dacă este mamă și vedetă TV, iar profesia îi ocupă destul de mult timp, Marina Almășan este una dintre vedetele care au cele mai multe cărți la activ! Vedeta a lansat, recent, al șaselea său jurnal de călătorie, din cele 9 cărți publicate, care are ca subiect micul Luxemburg, ultima țară vizitată.
Următoarea sa destinație va fi Qatarul, acolo unde va ajunge tot în scop profesional.
„Am limbariță și-n scris. Mă fascinează țările despre care știu prea puțin. Vacanțele mi le transform în călătorii de serviciu. Pe lista mea e Quatarul și deja am început să croșetez pentru o călătorie, pe care sper să o fac la începutul anului”, a declarat aceasta pentru Libertatea.
Marina Almășan nu a ascuns faptul că a fost pe toate continentele, exceptând Australia. Cât îi ia până scrie o carte? Nu foarte mult, ne spune ea:
„Scriu repede, în timp real. Imediat ce vizitez ceva, seara mă apuc de scris, ca să am impresiile calde. Până când cartea iese din tipar, durează cât călătoria și două săptămâni după. Durează mai mult însă strânsul banilor”.
Ziua ei începe la 6.30 și se termină la 23.00
Extrem de activă, Marina Almășan, care gândește noi proiecte în tim ce gătește, ne-a dezvăluit și cum decurge o zi obișnuită din viața ei:
„Niciodată nu am simțit că trece timpul. Și aici îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o profesie care mi-a rămas la suflet. De cele mai multe ori, mi-e ciudă că ziua are doar 24 de ore, în care apuc să împing prea puțini munți. Mă trezesc la 6, iar pe la 6.30 încep să fiu activă. Până la 11 noaptea fac ce face cam orice om: serviciu, șmotru, bucătărie. Înainte aveam de îngrijit copii, dar acum am scăpat, și-au luat zborul. Mi-a rămas doar Obama, labradorul meu negru”.
Ce-a scris Marina
- „Marile surprize ale micului Luxemburg”
- „Eu… japoneza! Jurnal de călătorie la Tokyo”
- „10 zile la Beijing”
- „Și eu am descoperit America!”
- „Cu ricșa prin orașul viitorului”
- „Zgârie-norii din Shanghai”
CITEȘTE ȘI:
Avertismentul meteorologilor: vremea se va răci în următoarele zile. În ce zone din țară va ninge