Luni este ultima zi în care pot fi depuse candidaturile pentru funcția de procuror-șef al DNA. Până la această oră, trei procurori și-au depus candidatura: Florentina Mirică, Marius Iacob și Cristian Lazăr, procuror la Parchetul General. Acesta din urmă este cel care a anchetat Dosarul ”Caselor lui Klaus Iohannis”, dar și Dosarul ”Închisorilor CIA pe teritoriul României”.

Informația că Marius Iacob și-a depus candidatura la conducerea DNA a apărut la câteva ore după Florentina Mirică.

Marius Iacob a fost adjunctul Laurei Codruța Kovesi, iar numele său a fost vehiculat pentru preluarea interimatului la conducerea DNA.

Procurorul Marius Iacob s-a remarcat, după instrumentarea unor dosare complexe pe vremea când era magistrat la Parchetul Instanței Supreme. Astfel, el este magistratul care a instrumentat „cazul Elodia”, dar și dosarul „Maternitatea Giulești”.

Totodată, la DNA, el a preluat – în primă fază – frâiele cercetărilor în Dosarul Colectiv, privindu-l pe fostul edil Cristian Piedone și pe angajații din primărie și de la ISU. În DNA, Marius Iacob s-a ocupat, în principal, de coordonarea serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție.

În schimb, în luna mai a.c., Marius Iacob şi un şef de serviciu DNA au fost acuzaţi de abateri în legătură cu procesul Iorga-DNA.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Primul procuror care s-a înscris pentru funcția de procuror-șef al DNA a fost Florentina Mirică.

Citește mai multe despre cine este Florentina Mirică, procurorul care vrea șefia DNA

Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA pe 9 iulie, de preşedintele Klaus Iohannis.

Pe 11 iulie, CSM a decis ca fosta şefă DNA să se întoarcă la DIICOT Sibiu, ca procuror. În aceeaşi zi, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunţat că Laura Codruţa Kovesi a fost delegată la Parchetul General, timp de şase luni, la Serviciul de îndrumare şi control din Parchetul General, pentru îndeplinirea sarcinilor privind strategia naţională anticorupţie.

Ministerul Justiției a lansat în 9 iulie procedura de selecție pentru noul procuror-șef al DNA,termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind în 23 iulie.


CITEȘTE ȘI: 

OPINIE / „Ordonanțele” lui Liviu, cel mai iubit dintre pesediști

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI