”Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a analizat problemele de funcționare ale cabinetelor de medicina familiei determinate de subfinanțare încă din luna Mai şi a transmis Guvernului şi Ministrului Sănătăţii un memoriu prin care semnala nedreptatea creată prin discriminarea personalului medical din sectorul sanitar prin aplicarea noii legi a salarizării. Întrebările transmise autorităţilor prin intermediul memoriului  au rămas fără răspuns pînă acum. În contextul actual, cînd se vorbeşte despre o rectificare bugetară şi în condiţiile în care administraţia fiscală a raportat o creştere a nivelului de colectare a contribuţiilor pentru sănătate (130,3% indice nominal), SNMF solicită ferm Guvernului să aloce fonduri suplimentare reţelei de medicina familiei”, a spus dr. Dina Mergeani, președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.

O eventuală menținere la același nivel al finanțării asistenței medicale primare va accentua grava discriminare creată de modul diferit de finanțare ale celor două ramuri medicale (publică și privată) și va aduce un grav prejudiciu întregii activități desfăşurate de medicul de familie, atât în privinţa relaţiilor contractuale cu personalul angajat cât și a serviciilor medicale acordate pacienților, a continuat președintele SNMF.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Mergeani a prezentat și problemele de funcționare ale cabinetelor de medicina familiei determinate de subfinanțare precum și nevoile specifice ale acestora în contextul actual.

Astfel, în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, la capitolul “Finanțare” este evidentă recunoșterea greșelii subfinanțării asistenței medicale primare în comparație cu alte paliere ale sistemului de sănătate.

”În România, procentul alocat medicinei de familie din totalul fondurilor pentru sănătate este în declin constant, ajungând la mai puțin de 5,8 % în 2017 (față de 8,76% în 2008), în condițiile în care acest procent este în majoritatea statelor europene în jur de 13%”, a spus președintele SNMF.

Declarațiile oficiale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 19 iulie 2018 atestă faptul că la bugetul de Asigurări Sociale au fost colectate venituri în cuantum de 43.983.300.000 lei, deci cu 10.223.800.000 lei mai mult (130,3% – indice nominal) față de semestrul I din 2017 (33.759.500.000 lei) ceea ce arată o disponibilitate de fonduri pentru o rectificare care să vizeze și asistența primară, a mai spus Mergeani.

În plus, cabinetele medicilor de familie, deși entități private, se finanțează aproape exclusiv prin contractul de prestări servicii cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), neexistând în mod real posibilitatea extinderii surselor de venit. Într-un sistem de sănătate care dorește pentru cetățenii săi să acces facil la îngrijiri de sănătate de calitate, statul își asumă o bună finanțare a asistenței medicale primare.

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

Totodată, potrivit președintelui SNMF, asistența medicală primară este singura în măsură să ofere tuturor cetățenilor indiferent de vârstă, sex, status economic sau afecțiune gratuitatea serviciilor esențiale la punctul de acces.

Din echipa funcțională a cabinetului de medicina familiei fac parte medicul titular, medici colaboratori, asistenți medicali și personal medical auxiliar.

Medicul titular este reprezentantul legal al cabinetului, restul personalului medical sau auxiliar sunt angajați ai cabinetului.

”Medicii de familie fac eforturi evidente pentru acordarea drepturilor salariale la nivelul minim al gradului profesional al fiecarui angajat din sistemul bugetar. Totuși, de cele mai multe ori, acestea rămân la nivelul salariului de baza minim pe economie. Această stare de fapt crează nemulțumiri justificate în rândul personalului angajat și tendința acestuia de a migra către sectorul medical de stat unde drepturile salariale sunt net superioare, fiind acordate în baza Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, a mai spus medicul.

Conform legii, în perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. De asemenea,  începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară se majorează la nivelul salariului de baza stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022.

Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă
Recomandări
Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă

Potrivit medicului,  drepturile salariale ale personalului sanitar bugetar aproape s-au dublat de la începutul anului și până în prezent în timp ce cele din asistența primară au stagnat.

”În acest context, o eventuală menținere la același nivel al finanțării asistenței medicale primare va accentua grava discriminare creată de modul diferit de finanțare ale celor două ramuri medicale (publică și privată) și va aduce un grav prejudiciu întregii activități desfăşurate de medicul de familie, atât în privinţa relaţiilor contractuale cu personalul angajat cât și a serviciilor medicale acordate pacienților. O solutie echitabilă pe care o propunem este creșterea valorilor minim garantate cel puțin în mod proporțional cu creșterea colectării. Întregul corp profesional al asistenței medicale primare este în așteparea unui act reparator pe care autoritățile responsabile pentru sănătatea populației să și-l assume”, a conchis medicul Dina Mergeani Președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI