Potrivit Vremea Nouă, Petrică (16 ani) a fost trimis din spitalul din Iași la Vaslui, pe motiv că nu se mai poate face nimic pentru el, iar cheltuielile cu spitalizarea sunt foarte ridicate. Cadrele medicale din Iași i-au pus într-o sacoșa medicamente cât să-i ajungă pentru două-trei zile, astfel că, impresionați de drama băiatului, medicii de pe secția de Pediatrie a SJU Vaslui i-au asigurat tratamentul lui Petrică din banii lor.
Achiziția ar fi durat pană la trei luni
“Când s-au terminat, medicii din spital au pus bani, zi de zi, și au cumpărat medicamentele necesare băiatului. Am făcut referat la conducerea spitalului care, cu toată bunăvoință, ne-a explicat că doar în trei luni de zile pot fi cumpărate medicamentele astea pentru că trebuie să treacă printr-un program de licitație. Aveam un caz grav, pe care nu-l putem lasă să moară din cauza că nu are medicamente. El moare în final, pentru că asta e boală lui, dar noi n-am putut să ne uităm în ochii lui și să nu facem nimic”, a povestit un medic pentru Vremea Nou.
Săptămâna trecută, Petrică s-a externat din spital și a plecat acasă, pentru că asta îi este ultima dorință, că ultimele lui zile să și le petreacă alături de familie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro