Cu doar câteva zile înainte de marele eveniment, Prințul Paul și Prințesa Lia au anunțat ce cadou vor trimite pentru nunta fostului principe Nicolae.
„Conform unei tradiții respectate în cadrul familiei regale Hohenzollern, la orice eveniment special vinul românesc se consumă alături de vinurile germane. Din acest motiv, Prințul Paul al României și Prințesa Lia au ales să le trimită celor doi viitori soți o sticlă de vin de colecție, de origine germană. Remarcat pentru savoarea și mirosul aparte, sticla de vin a beneficiat și de un ambalaj special, o eșarfă vintage, marca Hermes-Paris”, au precizat Prințul Paul și Prințesa Lia, într-un comunicat.
Cadoul pentru tinerii căsătoriți este însoțit de un mesaj de felicitare, semnat de Prințul Paul și de soția acestuia.
„Nicolae și Alina-Maria,
Vă dorim să fiți la fel de fericiți pe parcursul căsătoriei voastre, precum suntem eu și Prințul Paul după 22 de ani.
Conform tradiției Familiei noastre, respectată în cadrul anumitor evenimente speciale, vinurile românești se consuma alături de vinurile germane. Johann Hohenzollern ne-as spus că obiceiul aparținea lui Carol I și Elisabetei.
Acum, suntem în Londra, iar duminică vom avea o întâlnire specială cu comunitatea românilor de aici. Ne vom gândi la voi.
Lia, Prințesa a României”
În această lună, Prințesa Lia și Prințul Paul au sărbătorit 22 de ani de căsătorie.
Fostul principe Nicolae face nunta cu Alina Maria Binder în data de 30 septembrie, la Sinaia. Pe 1 august 2015, Casa Regală a anunțat excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune și retragerea titlului de ‘Principe, care îi fusese atribuit lui Nicolae în anul 2010. Despre nepotul regelui Mihai s-a aflat că s-a căsătorit civil, în secret, cu Alina Maria Binder anul trecut.
Vezi cum arată invitația la nunta fostului principe Nicolae.
Citește și Află totul despre nunțile regale, de la Carol I, la Principele Nicolae
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro