Fostul principe Nicolae este acuzat că a forțat intrarea în reședința regelui Mihai și a agresat fizic și verbal trei persoane, a anunțat miercuri Casa Regală a României, într-un comunicat. Incidentul a avut loc o o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif. De cealaltă parte, Nicolae a spus că nu înțelege „agresivitatea” cu care a fost împiedicat să-și vadă bunicul.
Mesajul transmis de mama presupusului copil al fostului Principe al României
Reacția Nicoletei Cîrjan, femeia cu care Principele ar fi avut o legătură în urmă cu ceva timp, vine după ce mama lui Nicolae a făcut referire în comunicatul ei, și la testul de paternitate al presupusului său copil.
“Pentru ultima oară, vă reamintesc: nu am refuzat niciodata să fac test ADN cu Iris! Tot ce am cerut a fost să îl facem în două locuri diferite (alese chiar și prin tragere la sorți). Acum, întrebare de 10 puncte pentru toți cârcotașii mei: dacă are intenții bune referitor la copilul lui de ce refuza sa faca doua teste?”, a scris Nicoleta Cîrjan pe contul de socializare.
Supriza, însă, a sosit astăzi din partea Alteței Sale Regale Principesa Elena, mama lui Nicolae. „Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai. I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.
La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.
Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator”, a declarat Principesa Elena, într-un comunicat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro