Michael Ringier, patronul trustului care deține și Libertatea, despre problemele din Europa de Est: când suntem amenințați politic și nu numai, e amenințat, de fapt, conținutul nostru jurnalistic!

În mai multe ţări din Europa, nu şi în România, elveţienii de la Ringier operează în comun cu Axel Springer, nemţii care deţin Bild, cel mai vândut ziar al vechiului continent.

Fost ziarist, Michael Ringier este liderul grupului şi urmaşul fondatorilor companiei de presă. În mod tradiţional, el publică un editorial în revista internă a grupului, intitulată „Domo”.

Articolul său din luna decembrie se referă la problemele şi la rolul presei în Europa de Est şi nu numai.

Într-un context tot mai turbulent şi în care lumea „ştirilor care hrănesc democraţia” suferă tot mai mult, chiar şi trusturile care au avut mai degrabă publicaţii magazinistice (Ringier s-a remarcat mai ales prin tabloide), par că îşi regândesc şi reîmprospătează menirea.

Aceasta e poate doar interpretarea noastră, a redacţiei Libertatea.

De aceea ni s-a părut că poate fi interesant în primul rând pentru cititorii Libertatea, cât şi pentru mediul politic, intelectual şi economic din România, să vadă cum gândeşte patronul unui mare grup internaţional de presă, care niciodată nu s-a amestecat în ceea ce scriu şi difuzează angajaţii săi.

Deschizătorul de uşi

de Michael Ringier

Au fost cele mai lungi 60 de minute din viaţa mea. Prim-ministrul ţării est-europene a vorbit timp de aproximativ 58 de minute, dintre care 55 au fost pentru insultarea jurnaliştilor, a tuturor, evident, dar alor noştri în special. Cele cinci şnapsuri pe care le-a băut la întâlnirea noastră în salonul lui şi cele şapte ţigări pe care le-a fumat nu au putut contribui la îmbunătăţirea situaţiei. Fumatul, băutura, jignirile. Masa prezidenţială întâmpină jurnaliştii.

***

Am avut la fel de puţin timp de vorbit în spatele limuzinei BMW, care m-a adus la aeroport împreună cu preşedintele unei ţări europene. Pe ambele tetiere ale limuzinei existau ecrane unde era prezentat un clip în care domnul preşedinte era reprezentat ca actor popular şi cântăreţ. Nu a rămas oricum prea mult timp de ascultat farsa prezidenţială, pentru că autostrada blocată pentru noi a scurtat destul de mult drumul de la palatul prezidenţial până la aeroport. Cântat, dansat, goană nebună. Reality-show-ul întâmpină alegătorii.

***

Cum de îmi amintesc tocmai acum de aceste întâlniri mai degrabă ciudate? De curând, summitul digital a avut loc în Zürich. A fost prezentă crème de la crème din economia elveţiană. Firme globale, campioni elveţieni sau companii start-up foarte respectate au fost reprezentate prin fondatorii, preşedinţii sau CEO lor. Şi toate acestea ca să le asculte pe superstarurile digitale, precum Alex Karp de la Palantir, care altfel nu apare la nici un eveniment.

Ce au în comun preşedinţii care beau şi cântă, geniile digitale şi decidenţii? Foarte simplu: suntem parte din ei, pentru că producem conţinuturi, pentru că facem jurnalism, pentru că noi, cel puţin aşa se presupune, avem răspundere. Cu toată bucuria noastră pentru modelele de afacere digitale, rămâne un singur fapt, despre care nici un preşedinte nu m-a invitat la dialog, indiferent de câte bilete electronice vând. Şi nici un idol Silicon Valley nu ne va vizita de dragul unei platforme auto, indiferent de cât de des mergem eu şi Marc Walder spre California. Şi jobs.ch poate desemna un aşa fantastic indicator EBITDA, nu schimbă rolurile noastre ca întreprindere mică şi mijlocie digitală, la ale cărei evenimente cele mai importante companii ar trimite doar a doua categorie. Ce ne catapultează la cel mai înalt nivel politic şi economic este eficienţa jurnaliştilor noştri. Ne aduc ca bonsai economic de la egal la egal cu cei mai mari şi ne lasă să ne gândim la posibilităţile antreprenoriale, care altfel ne-ar fi interzise.

***

Că nu este nevoie neapărat de hârtie ne-o arată exemplul Africii. Bineînţeles că admir şi susţin din toată inima activităţile noastre în afacerea platformelor digitale. Dar cei aproximativ 200 de milioane de useri lunari de la Pulse, o ofertă de conţinut, jurnalistică, ne aduc pe orbita socială care ne poate deschide toate uşile.

Faptul că uşile redacţiei se pot deschide momentan doar cu un ecuson, arată însemnătatea noastră ca greutate jurnalistică într-un fel şi mod la care aş renunţa bucuros. Pentru că ameninţarea repetată a atacului este până la urmă îndreptată către conţinuturile noastre.

Michael Ringier, editor

DOMO

decembrie 2018

Urmărește-ne pe Google News

• Reportaje