Microsoft a reușit acest lucru după ce acțiunile Apple au scăzut cu 23% în ultima lună, ca urmare a faptului că noile iPhone-uri nu se vând la fel de bine, iar Apple a avertizat acționarii pe bursă asupra acestui lucru.
Apple a redus recent prețul iPhone XR și a demarat din nou producția iPhone X, lansat anul trecut, din cauză că noile modele, iPhone XS și XS Max, nu au vânzările așteptate. Din această cauză, Apple ar rămâne cu ecrane OLED pe stoc, conform contractului semnat cu Samsung.
Prin reluarea producției de iPhone X, Apple scapă de stocuri și poate face profituri frumușele, mai ales că acesta se vindea la peste o mie de dolari anul trecut.
Cererea globală de smartphone-uri este tot mai mică, ceea ce face tot mai dificil pentru Apple să își crească veniturile.
Culmea este că Apple a depășit Microsoft la valoare în 2010 fix datorită vânzărilor bune de iPhone și iPad. La acel moment, Microsoft se confrunta cu scăderea vânzărilor de calculatoare, cauzată chiar de dispozitivele mobile.
În acest moment, iPhone reprezintă peste 60% din veniturile totale ale Apple, dar compania vinde tot mai puține.
Gigantul american se bazează tot mai mult pe serviciile oferite online, acestea depășind în ultimul trimestru pragul de 10 miliarde de dolari. Spre comparație, toate veniturile Facebook pe trimestrul anterior au fost de 13 miliarde de dolari.
O altă cauză a scăderii acțiunilor este amenințarea președintelui american Donald Trump că va impune tarife vamale pe toate produsele importate din China, ceea ce ar afecta atât iPhone-urile, cât și Mac-urile produse în China pentru Apple de companii precum Foxconn, Pegatron sau Quanta.
Pariul pe cloud computing
Între timp, însă, odată cu instalarea noului șef, Saty Nadella, în anul 2014, Microsoft a demarat o strategie de reducere a dependenței sale de Windows și calculatoare.
Microsoft este acum al doilea jucător în domeniul numit cloud computing, prin care se închiriază putere de calcul sau capacitate de stocare altor companii pe serverele sale. Doar Amazon depășește Microsoft la acest capitol.
Microsoft a fost cea mai valoroasă companie din lume la începutul anilor 2000, când capitalizarea sa bursieră depășea 600 de miliarde de dolari și era considerată cea mai puternică societate comercială de pe planetă.
Ulterior, compania s-a confruntat cu mai multe acțiuni antitrust în SUA și Europa, a fost amendată de câteva ori pentru abuz de poziție dominantă în privința Internet Explorer și Windows Media Player, iar ulterior a fost depășită ca inovație de companii mai sprintene. Este vorba de Apple și Google, care domină domenii precum dispozitivele mobile și, respectiv, serviciile online.
Jocul acțiunilor
Din cauza variațiilor pentru prețul acțiunilor, capitalizarea Apple a scăzut la 812 miliarde de dolari în ședința bursieră de luni, iar Microsoft se situa la 819 miliarde.
Ulterior, Reuters a scris că cele două companii au ajuns la 814 miliarde de dolari capitalizare.
La acest moment, Apple a urcat din nou, fiind la 828 miliarde de dolari, în vreme ce Microsoft este la 817 miliarde, conform datelor furnizate de Google Finance.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!