Șora si-a petrecut sfârșitul de săptămână la Timișoara, unde a participat la un eveniment numit MAD(E) în România.
Întrebat, la protestul de duminică seară, din Piața Victoriei, despre situația politică actuală din România, Șora a spus că ne pune pe gânduri uneori și că ne face de multe ori să ieșim în stradă.
„Dar să nu ne pierdem încrederea în viitorul acestei țări. Până la urmă vom învinge”, a spus Mihai Șora.
Oamenii aflați la protest s-au fotografiat cu el, l-au îmbrățișat și i-au spus că-l iubesc, iar el le-a răspuns la fel.
Protestul de la Timișoara a început în jurul orei 18.00, oamenii venind pregătiți, ca de obicei, cu pancarte și cu steaguri. Participanții la protest dezaprobă OUG 92/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus că Ordonanța este „îngrijorătoare!” şi a acuzat coaliţia PSD-ALDE că nu legiferează corect şi transparent. De asemenea, Comisia de la Veneția a solicitat deja autorităților de la București să revină asupra modificărilor aduse actelor normative.
Ulterior, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis un mesaj pe rețeaua de socializare în care transmite, printre altele, că OUG de modificare a legilor justiţiei este o lege civilă, nu penală şi prin urmare nu se poate aplica retroactiv.
Citește și:
Sora ministrului Carmen Dan este plătită de revoluționarul Marian Munteanu, dar lucrează la firma lui Borcea