Tehnologia este importantă deoarece nu este dependentă de furaje, terenuri sau apă, așa cum necesită agricultura tradițională, aceasta fiind și unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii.
Compania Menphis Meats produce carne de vită, pui și rață fără să crească și să sacrifice păsări sau vite. Aceasta a atras o sumă de 17 milioane de dolari de la o serie de investitori precum Bill Gates, Richard Branson și Cargill. Runda de finanțare a fost condusă de fondul de investiţii DFJ.
Carne realizată din celule animale
”Sunt încântat că am investit în Memphis Meats” a scris Branson într-un email către Bloomberg. ”Cred că în aproximativ 30 de ani nu vom mai fi nevoiţi să sacrificăm animale şi că toată carnea va fi fie ecologică, fie obţinută din plante, va avea acelaşi gust şi va fi mult mai sănătoasă pentru toată lumea”, a mai completat acesta.
Până în prezent, Memphis Meats a atras 22 de milioane de dolari, compania semnalând angajamentul pentru producerea de ”carne curată”.
Aceasta nu este singura investiție de acest fel. Tyson Foods, cel mai mare producător de carne din Statele Unite, a creat un fond de investiţii specializat în investiţiile în companii concentrate pe ”hrănirea sustenabilă” a populaţiei în creştere a lumii.
În luna decembrie, aceasta a anunțat că a preluat o participație la Beyond Meat, un producător de proteine obținute din plante. Între finanțatorii acesteia se află și Bill Gates.
Acesta este cel mai bogat om al planetei, cu o avere calculată în timp real de către revista americană Forbes la 84,7 miliarde de dolari. Bill Gates a fost recent depășit de către Jeff Bezos, fondatorul Amazon, ca urmare a aprecierii acțiunilor retailerului online, însă ulterior Gates și-a redobândit poziția.
Bill Gates investește în tehnologii de viitor
Bill Gates a făcut recent și o donație de 4,6 miliarde de dolari în acțiuni Microsoft. Deși și-a construit averea prin intermediul Microsoft, cea mai mare parte a averii sale nu se află în acțiuni Microsoft.
Bill Gates își canalizează investițiile prin intermediul Cascade Investment. Aceasta deține acțiuni la Berkshire Hathaway, lanțul de restaurante Arcos Dorados, retailerul AutoNation, societatea de căi ferate Canadian National Railway, producătorul de utilaje agricole John Deere, producătorul de băuturi Coca Cola FEMSA și furnizorul de internet Liberty Global, care deține UPC în România.
De asemenea, Bill Gates aproape jumătate din acțiunile lanțului de hoteluri Four Seasons.
Pe lângă investițiile în companii puternice, Bill Gates investește și în tehnologii de viitor: vrea să producă mini-reactoare nucleare de cartier, a investit bani într-o companie care vrea să producă nori artificiali pentru a limita schimbările climatic, dar și în biocombustibili.
Richard Branson, avere de 5 miliarde de dolari
Miliardarul britanic Richard Branson este proprietarul Virgin Group, un conglomerat cu activități care mai de care mai diverse, de la aviație, hoteluri, agenții de turism, telefonie mobilă sau bănci. De asemenea, Virgin Galactic este angrenată în cursa pentru cucerirea spațiului, alături de SpaceX – deținută de Elon Musk, șeful Tesla, și Blue Origin – controlată de Jeff Bezos, fondatorul Amazon. Potrivit Forbes, averea lui Branson se ridică la 5 miliarde de dolari.