LIVE TEXT:

-„Eu mă ocup de aspecte care ţin de Evoluţia Ununii Europene. Eu mă raportez la doamna prim-ministru. Avem nevoie să înțelegem că astăzi nu suntem izolați şi că trebuie să participăm.”

-„Nu credem că Uniunea Europeană trebuie să separe statele membre. Avem un dialog special cu țările care fac parte din nucleul dur.

-„Avem un parteneriat special cu Franța. România sprijină inițiativele recente ale președintelui Macron.”

-„Putem intensifica relațiile cu Germania.”

-„România nu-şi dorește o Europă cu mai multe viteze. Nu dorim discriminări. România este una dintre primele state care a aderat la PESCO, a susţinut procurorul european.”

-„Dacă vorbim despre Schengen, doar un element tehnic nu este respectat atunci când vine vorba despre aderare. Sunt un puternic susținător al aderării României.”

-„România a vrut de peste 20 de ori să supună la vot aderarea noastră şi a Bulgariei la Schengen. Dar ne-am retras pentru că aveam susținerea tuturor.”

-„Olanda trebuie să aibă un vot în Parlament, iar noi trebuie să fim proactivi. România este tehnic în spațiul Schengen și poate contribui la reforma Schengen dacă suntem înăuntru.”

-„La Comisia Europeană s-a vorbit despre crearea unor fonduri pentru sprijinirea țărilor care vor să adere la zona euro. Vrem să profităm de existența unui asemenea fond. Pregătim o strategie.”

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

-„România este în grafic cu pregătirile pentru preluarea președinției Uniunii Europene. În fiecare județ va fi câte o reuniune  tehnică. Este un efort administrativ uriaș. Anul trecut au fost o serie de concursuri, dar fiecare minister în parte va recruta. Vorbim despre 200 de posturi suplimentare în sistemul public.”

-„Reclădim departamentele de afaceri internaționale și relații europene.”

-„Lucrăm cu instituțiile europene pentru a folosi experții români pe timpul președinției României.”

-„Lucrăm foarte aproape cu președinția Bulgară pentru a afla cât mai multe de ei.”

-„Dezbaterea din Parlamentul a fost inițiată de un grup politic, Grupul verzilor. Politizarea a afectat dezbaterea și nu s-au putut discuta aspectele tehnice. „

-„Guvernul României este prezent, ascultă. Poate că nu avem mereu cele mai bune răspunsuri.”

-„Eu trebuie să vă spun că am solicitat întâlniri cu doamna comisar pentru Justiției, dar nu i-a permis programul. Intervenția finală a fost mai calmă, mai echilibrată. Statul de drept este important pentru toată lumea, să nu denaturăm dezbaterile. Vom dialoga foarte bine cu doamna comisar pentru Justiției. Recomandările se referă la o atitudine, la o percepție. Nu am remarcat discuții despre text, despre articole din legile Justiției care ar putea fi remediate. Democrația românească funcționează pentru că există mecanisme de control. România demonstrează că respectă aceste mecanisme.”

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

-„România îşi propune să participe activ la dezbaterile privind viitorul Europei.”


Victor Negrescu a fost numit în funcție în luna iunie a anului trecut. A făcut parte din guvernul Mihai Tudose, iar acum își continuă mandatul în guvernul Viorica Dăncilă.

Victor Negrescu a devenit europarlamentar din partea PSD pentru legislatura 2014-2019, în urma scrutinului din 25 mai 2014, după ce Ecaterina Andronescu (PSD) a renunţat la mandat.  A fost și consilier de comunicare şi relaţii cu presa la Camera Deputaţilor din Parlamentul României (2007-2008), funcţie ocupată şi la Parlamentul European (2008-2009), consilier personal în cadrul Ministerului Economiei, Departamentul pentru Energie.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI