Actorul a decedat în această dimineaţă la Spitalul de Urgenţă Florească. Va fi depus mâine la Sala Mare a Teatrului Naţional. Înmormântarea va avea loc duminică la cimitirul Reînvierea.
Ultima declarație publică a lui Mircea Albulescu
Reacțiile colegilor de breaslă după moartea lui Mircea Albulescu
5 vorbe înțelepte spuse de Mircea Albulescu
Mesajul președintelui Iohannis după moartea lui Mircea Albulescu
Audiență în Rai – o scenetă memorabilă cu Mircea Albulescu și Dorel Vișan
Mircea Albulescu era unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, era profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.
A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.
A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune : “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”
Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”. Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan şi mulţi alţii.
Maestrul s-a născut în București și a fost absolvent al Școlii Medii Tehnice de Arhitectură cu diploma de conductor-arhitect (1952). Și-a început cariera de actor ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular ”Ana Ipătescu”, iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Național ca ”artist corp ansamblu” adică figurație. Doi ani mai târziu, a devenit student al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Aura Buzescu.
A absolvit Institutul în 1956, devenind, în același an, actor al Teatrului Municipal din București, apoi al Teatrului de Comedie (1968-1974) și al Teatrului Național, din 1974, până în 1997, când a ieșit la pensie.
A fost profesor universitar la Academia de Teatru și Film (1985-2005), la catedra de Arta Actorului, secretar de stat la Ministerul Culturii, șef al Departamentului instituții de spectacole și așezăminte culturale (30 decembrie 1992 — 4 aprilie 1994). Ca profesor la Facultatea de Teatru a îndrumat generații de actori între care Elvira Deatcu, Florin Piersic Jr., Natașa Raab, Adrian Titieni, Irina Movilă, Alexandru Jitea, Cristiana Răduță, Alexandra Velniciuc, Irina Cojar, și mulți alții.