Mircea Cărtărescu a postat pe contul de socializare, un mesaj în care explică situația în care a ajuns Olivia Steer, după ce și-a susținut părerea despre cancerul mamar.. Soția lui Andi Miosescu a declarat că vaccinurile sunt nocive.  ”Mă gândesc cu teribilă tristețe la Olivia Steer (pe care n-o cunosc personal). Cred că, dincolo de orice, e o femeie curajoasă. Dacă ar avea dreptate, ar fi o figură tragică asemenea lui Giordano Bruno. Căci nu mă-ndoiesc că s-ar lăsa arsă pe rug pentru ideile ei. Puțini ar fi capabili să suporte uriașul blam public pe care-l suportă ea de ani de zile, de când susține unele dintre cele mai nepopulare idei cu putință cu un zel de posesor al adevărului pur. Lupta totală și fără compromis pentru propriul tău adevăr se numește eroism când servește tuturor și fanatism când rănește pe toată lumea”, a scris Cărtărescu. Scriitorul crede că Olivia Steer face parte din categoria celor care cad victime sectelor religioase.

olivia_steer_haine.jpg

 

Mircea Cărtărescu: „Dacă spui că vaccinurile sunt nocive, oamenii își condamnă copiii la moarte”

”Cred că Olivia Steer a avut ghinionul să întâlnească, în setea ei de adevăr, o cauză nedemnă de o ființă ca ea. Nu cred că oameni ca ea trebuie blamați, ci priviți cu tristețe, asemenea celor ce cad victimă sectelor religioase, fanatismelor politice, teoriilor conspirațiilor. Olivia Steer e o victimă, aproape o martiră. Nu cred că lucrul cel mai bun e să o zdrobim cu ură (ca orice martir, ea se va bucura de asta), ci să-i dorim să iasă, dacă va putea vreodată, de sub fascinația nefastă care-o schimbă, dintr-o femeie plină de calități, într-o panoramă-a deșertăciunilor”, a adăugat scriitorul. ”Cât despre răul pe care-l face în dorința ei de-a ne deschide ochii, el e real, din păcate. Dacă susții că americanii n-au pus piciorul pe lună, nu se-ntâmplă nimic. Dacă crezi că Elvis trăiește, poți face oricâți prozeliți vrei fără nicio problemă. Dar dacă spui că vaccinurile sunt nocive, oamenii care te cred își condamnă copiii la boli și la moarte”, a subliniat Cărtărescu pe contul de socializare

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI