Lee Jae-yong a fost găsit vinovat de fapte de coropție în scandalul răsunător care a dus la îndepărtarea de la putere a fostei preşedinte a ţării, Park Geun-hye, notează BBC News.
Fiul președintelui grupului Samsung a fost judecat fapte de corupție, după ce a oferit 36 de milioane de dolari unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015.
El a fost arestat încă de pe 17 februarie, în cadrul anchetei de proporții. Acum, instanța sud-coreeană a decis că acesta este vinovat de fapte de corupție, anunțând o pedeapsă de cinci ani de închisoare.
Un avocat al lui lee Jae-yong a anunțat că va face apel împotriva deciziei. „Suntem încrezători că decizia va fi respinsă”, a spus acesta, la scurt timp după ce a fost anunțată sentința, potrivit Reuters.
Anunțul instanței reprezintă o lovitură puternică pentru compania Samsung. Imediat, acțiunile companiei la bursă au căzut cu 1%. Totodată, sentința a fost anunțată la scurt timp după ce compania sud-coreeană a lansat noul Galaxy Note 8.
Citește și: VIDEO/ Ce spun românii despre prima doamnă a Franței? Brigitte Macron e ”style icon” și ”s-a măritat bine”